Mizantropul optimist

Un critic literar ii adreseaza, in 1943, un memoriu Maresalului Antonescu, solicitindu-i ca Editura Fundatiilor Regale sa-si respecte obligatiile contractuale cu privire la tiparirea si difuzarea Istoriei literaturii romane de la origini pina in prezent (1941). Acel document l-a transformat pe G. Calinescu intr-un ?antifascist? dupa 23 August 1944. Cel putin asa l-au considerat membrii Partidului Comunist din Romania, care, printre altele, dupa arestarea lui Ion Antonescu, au acaparat discutia despre ?democratie?. Numit director al ziarului Natiunea (autodeclarat ?independent?), ?divinul critic? a facut confuzii intre real si imaginar, punindu-l pe Iuliu Maniu pe acelasi plan cu Popa Tanda, personajul lui Ioan Slavici. Pentru asemenea comentarii, liberalii si taranistii l-au considerat ?spaniol?, strecurind totodata numeroase aluzii la insanitatea mintala a ?pacientului? politic G. Calinescu. In 1946 si 1947, ilustrul carturar nu a fost contestat, ci denigrat pentru ca a respectat, uneori cu strictete, normativele Partidului National Popular, o sucursala a intelighentiei procomuniste. Petre Constantinescu-Iasi, Gh. Vladescu-Racoasa si Mihail I. Dragomirescu au fost desemnati de P.C.R. sa puna la cale aceasta diversiune. Cind P.N.P. s-a ?autodizolvat?, lui G. Calinescu si colegilor lui li s-a permis sa recunoasca faptul ca si-au facut datoria. Si, ca rasplata dupa disparitia P.N.P. si a oficiosului Natiunea, G. Calinescu s-a trezit ca i se negase tacit dreptul de semnatura. In Mizantropul optimist. G. Calinescu si (de)stalinizarea Romaniei, George Neagoe reconstituie, in mare masura, traseul pe care cel mai important critic literar roman a ajuns sa faca parte din organizatiile de masa patronate de P.C.R. Intii simpatizant al Uniunii Patriotilor (1944-1945), fictiune planificata de Stefan Foris, ulterior figura marcanta a Partidului National Popular (1946-1949), G. Calinescu s-a aratat tot atit de impresionist in politica pe cit s-a dovedit a fi in exegeza.