Aproape in acelasi timp cu Sonatina, Ravel da in vileag o suita in cinci parti, Oglinzi, in care urmareste cu egal succes un alt drum de indepartare, de la ipotetica auto-influentare pe care Jocurile de apa le-ar fi putut avea in viitoarele sale compozitii pentru pian. Simplificand mult problema sau privind-o dintr-un singur punct de vedere, mai mult sau mai putin real, unii critici ai vremii si chiar unii amici ai lui Ravel au gasit ca aceste Offini rasfrang mai curand imaginile fluide ale impresionismului debussyan decat portretul de creator al lui Ravel. Stilul general, caracterele elocutiunii, trasatura de condei raveliana sunt insa atat de maj oritar prezente incat lucrul privit mai obiectiv, nu poate admite decat constatarea unor anumite si fugare "oglindiri in... muzica" si o evocare episodica de impresionism, ca un fel de foarte partial apel la actualitate, oarecare privire in spre moda. Acestea nu puteau avea ca initiator si ca emitator decat pe Debussy. Prin avans in epoca si prin temeritatea geniala de a fi aprins cea mai vie faclie intr-un univers sonor renovator, Debussy ramanea, cu voie sau fara voie, cap de coloana in multe din revelatoarele iscoade ale inspiratiei muzicale occidentale moderne. Patrunderile de impresionism se gasesc chiar in titlurile pieselor, in numar de cinci, ale suitei. Traducand foarte liber pe acela al primei din ele, am putea-o numi Falfairi in noapte. Sunt redarea prin muzica a senzatiilor difuze si tulburatoare pe care ni le dau liliecii cu zborul lor orb si frenetic, rapitoarele nocturne cu straniile si strangulatele lor strigate de vis urat, fluturii ciudati ai beznei. Atat aceasta prima piesa cat si cea de a doua, a carei miscare e mult mai lenta, Pasari triste, desi absorb prin filtrul impresiilor proprii acel vag, acea neliniste, acea adiere de mister care ne strabate cand zvonurile noptii ne inconjoara, sunt exprimate prin clara stabilire de forma si de linii, prin concizie de traiect tonal, prin desen fara multe umbre, in totul cu prea putin structuraj comun cu nebulozitatile impresioniste. Un suflu usor de improvizare este lasat insa sa se strecoare pe alocuri, mai bine-zis sa-si simuleze aparitia, ca un pretios adaos de resurse descriptive cadrului mai mult clasicizant ravelian. Mai tarziu, in alta suita, acest aspect apare poate si mai accentuat (in Gaspard de la nuit) peste tot fiindca subiectul inspiratoriu o justifica, o dorea, si nu ca adaptare de maniera. Personalitatea insasi a lui Ravel avea prea putine contingente cu impresionismul debussyan, desi nici la "marele Claude" nu era de fel un unic grai, dar se afla in plin rol vital si se confunda cu o arta proprie autentica si spontana. - [din cuvant inainte, Fragment din Romeo Alexandrescu, Maurice Ravel, Ed. Muzicala, 1964]
Cărți,multe cărți.
