Stiinta dreptului penal si mai ales cea a procedurii au nevoie de sprijinul unor discipline complementare, care sa duca la o justitie echitabila si adevarata. Toti marii profesori penalisti au inteles si semnalat greutatea predarii dreptului penal, cand aceasta materie era intesata de notiuni, institutii si reglementari adiacente. Cateva exemplificari pot face lumina. Codurile de procedura penala, inca de la codificarea napoleoniana, le-au insotit pe cele penale, dar ca materie de studiu nu constituiau o disciplina de sine statatoare. Era si o vorba: „Procedura nu se invata la scoala, ea se insuseste in practica”. Intr-o formula mai putin academica, dar suculenta, studentul clama ca: „Procedura se fura!”. Alt exemplu: Profesorul de penal insira toate pedepsele din cod cu denumirile lor in materie de privatiune de libertate, amintind de: munca silnica, temnita grea, recluziune, detentiune, inchisoare corectionala si simpla inchisoare. Codul penal nu le explica si nici profesorul
Cărți,multe cărți.
