Matilda

Matilda n-a prea avut noroc in privinta parintilor. Tatal ei e un infractor, iar mama, o femeie cicalitoare si nu tocmai inteligenta. Cei doi cred ca Matilda e o adevarata pacoste care pierde prea mult timp cu cititul in loc sa se uite la televizor, ca oamenii normali... Nici ingrozitoarea domnisoara Trunchbull, directoarea scolii, nu are o parere mai buna despre micuta pasionata de lectura. Dar Matilda nu e chiar singura. Domnisoara Honey, invatatoarea ei, stie ca fetita e un geniu si ca ascunde cativa asi in maneca. Matilda are de suferit din pricina mai multor oameni mari. Parintii ei sunt neglijenti si brutali, dar sunt repede depasiti in desteptaciune de geniul Matildei. Cu directoarea Trunchbull e alta afacere, ea imparte cu perseverenta spaima in jur, ca si cum ar avea un sistem. Este minotaurul aflat in centrul scolii ? ?cand marsaluia pe vreun coridor, o puteai auzi pufnind?. Fragment din volumul "Matilda" de Roald Dahl: ?Matilda merse la scoala mai tarziu decat alti copii. Cei mai multi copii incep sa mearga la gradinita pe la cinci ani, sau chiar mai devreme, dar parintilor Matildei putin le pasa de educatia fetei, asa ca se trezira prea tarziu s-o dea la scoala. Matilda pasi pentru prima oara intr-o sala de clasa la varsta de cinci ani si jumatate. Scoala primara locala era o cladire urata de caramida si se numea scoala Primara Crunchem Hall. Avea cam doua sute cincizeci de elevi, cu varste intre cinci si doisprezece ani. Directoarea scolii, sefa, comandantul suprem al acestei institutii, era o femeie devarsta mijlocie absolut uimitoare, pe nume domnisoara Trunchbul. Fireste ca Matilda a fost repartizata in clasa celor mici, unde mai erau inca optsprezece baieti si fete cam de varsta ei. Invatatoarea lor se numea Domnisoara Honey si nu putea avea mai mult de douazeci si trei ori douazeci si patru de ani. Avea un chip frumos, palid, de forma ovala, ochii albastri de madona si par saten-auriu. Avea un trup atat de subtire si de fragil, incat te temeai ca, daca ar cadea, s-ar sparge-n mii de bucatele, ca o figurina de portelan. Domnisoara Jennifer Honey era o faptura tacuta si blanda, care nu ridica niciodata vocea si nu zambea decat rareori. In ciuda acestui fapt, avea, fara indoiala, darul de a se face iubita de toti copiii din clasa. Parea sa inteleaga de minune uimirea si teama care-i cuprinde pe micutii pentru prima oara intr-o sala de clasa si obligati sa respecte ordine. Pe chipul domnisoarei Honey se zugravea caldura aproape materiala atunci cand vorbea cu un elev nou-venit la ea in clasa, caruia inca ii era dor de casa. Domnisoara Trunchbull, directoarea, era cu totul alt fel de femeie. Semana teroare pe unde trecea, fiind un monstru gigantic, un tiran care-i baga in sperieti pe elevi si profesori deopotriva. Chiar si de la distanta se putea vedea o aura amenintatoare plutind in jurul ei, iar cand se a propia, aproape ca puteai simti fierbinteala furiei care radia din trupul ei ca dintr-o vergea de metal incinsa."