Marele Gatsby

În timp, capodopera lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby (The Great Gatsby), publicată pe 10 aprilie 1925, a câştigat în valoare: considerată iniţial o carte spectaculară despre „generaţia pierdută", astăzi ocupă locul al doilea, după Ulise de James Joyce, pe lista celor mai bune romane ale secolului XX alcătuită de publicaţia New York Times. S-a bucurat de şase ecranizări. „Odată cu noul meu roman m-am cufundat cu totul într-o operă de creaţie pură [...], în imaginarea neîntreruptă a unei lumi reale şi totuşi strălucitoare.“ (F. Scott Fitzgerald, în scrisoarea către editorul Maxwell Perkins, cca 10 aprilie 1924) „Jay Gatsby, un simbol al poveştii americane de succes, vrea să recupereze trecutul şi paradisul pe care le asociază cu prima lui iubire, Daisy Buchanan. Este amăgit de un vis care se dovedeşte nedemn de el, iar Fitzgerald înalţă căderea lui Gatsby la nivelul unui mit american esenţial. Romanul se încheie cu unul dintre cele mai sugestive pasaje lirice din literatură: «Gatsby crezuse până la urmă în luminiţa aceea verzuie, într-un viitor fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în faţa noastră. Ne-a scăpat o dată, dar ce importanţă are... mâine o să fugim mai repede, ne vom întinde braţele mai departe... Şi tot aşa, până într-o dimineaţă... Şi tot aşa, trecem de la o zi la alta, barci împinse de curent, împinse fara încetare, tot mai înapoi, în trecut». În Marele Gatsby, Fitzgerald realizează ceea ce nu va mai face în toată cariera sa ulterioară: o satiră a moravurilor contemporane care conţine adevărurile – personale şi sociale – cele mai profunde. Dacă subiectul predilect al lui Hemingway este războiul, al lui Fitzgerald este Visul american şi trădarea acestuia, subiect care face conexiunea între viaţa privată a scriitorului, cariera lui şi cărţile sale într-un întreg tematic. Fitzgerald rămâne principalul cronicar al puterii seducătoare a bogăţiei şi faimei. Nici un alt scriitor american nu s-a poziţionat asemenea lui – chiar în adâncul sufletului american.“ (Daniel S. Burt) „Cred că romanul este o minune.“ (Maxwell Perkins, în scrisoarea către F. Scott Fitzgerald din 14 noiembrie 1924) „L-am citit însă de trei ori. Nu sunt câtuşi de puţin influenţat de comentariul dumneavoastră despre mine când afirm că m-a interesat şi m-a mişcat mai mult decât orice nou roman, fie englez sau american, pe care l-am parcurs de câţiva ani buni. Când voi avea timp mi-ar plăcea să vă scriu mai pe larg şi să vă spun exact de ce cred că este o carte atât de remarcabilă. De fapt, cred că este primul pas înainte pe care l-a făcut proza americană de la Henry James încoace.“ (T.S. Eliot, în scrisoarea către F. Scott Fitzgerald din 31 decembrie 1925)