Mandria si smerenia

Cea mai grava patima, sursa si generatoare a tuturor celorlalte, este mandria. Mandria se manifesta prin multe patimi inrudite cu ea, ca de pilda: vanitatea, laudarosenia, aroganta, egoismul, individualismul, orgoliul. Din mandrie izvorasc insa si patimi precum: mania, judecarea aproapelui si impietrirea inimii. Conform Sfintilor Parinti, mandria este radacina, sursa si mama tuturor patimilor si pacatelor. Omul mandru sau egoist se socoteste drept, virtuos si bun, deprins fiind sa-si atribuie realizarile capacitatii si sarguintei sale personale, si nu lui Dumnezeu. «Considerandu-se superior tuturor», el obisnuieste, de asemenea, «sa-si dispretuiasca aproapele si sa-l umileasca, ca si cum acesta din urma nu ar avea nicio valoare» (Sfantul Dorotei, P.G. 88, 1.644CD). Smerenia este un dar al sufletului, ce nu poate fi denumit decat de cei care au trait smerenia. E o bogatie negraita; este numirea lui Dumnezeu si darul Lui, asa cum ne invata si Hristos: „Invatati-va”, nu de la un inger, nici de la vreun om, nici din vreo carte, ci „de la Mine”, adica din salasluirea, stralucirea si lucrarea Mea inlauntrul vostru, „ca sunt bland si smerit cu inima”, cu cugetul si cu simtamintele, si astfel razboiul va inceta „si veti gasi odihna sufletelor voastre” (Matei 11, 29)»