Acum vreo douazeci de ani, aici, la Iasi, am participat la lansarea unui volum de poezii de Liviu Mircea. Un volum excelent, dupa cum imi spune memoria. Dupa care l-am pierdut din vedere. El a plecat prin lume, vreo cinci ani in China, o perioada in Irlanda si apoi a urmat un sir intreg de sejururi in peste o suta de tari! Ce a facut vreme de peste douazeci de ani? Pe scurt, cu vorbele sale, „am hoinarit, am scris, am baut si iubit…”. A facut bine ca a adaugat „am scris”. De o bucata de vreme, Liviu s-a reintors la Cluj, dar n-a venit cu mana goala, ci cu un amplu si exceptional volum de poezii, Mai e putin pana treci strada. Cu poemele sale ample, aluvionare si limpezi in acelasi timp, cu imagistica exploziva si aluziile esopice, volumul ilustreaza la varf poetica optzecista, mai precis linia „scolii ardelene” din poezia generatiei noastre. Nu, nu seamana cu Ion Muresan sau Ioan Es. Pop, dar face parte din aceeasi familie. As putea ilustra cu versuri, imagini, metafore s
Cărți,multe cărți.
