Are dreptate Alex. Ştefănescu să identifice în proza lui Ovidiu Dunăreanu „o suprarealitate, obţinută prin transfigurarea radicală a peisajului dobrogean şi a stilului de viaţă din spaţiul delimitat de Dunăre şi Marea Neagră”; are dreptate şi Angelo Mitchievici când scrie că, prin poveste, Ovidiu Dunăreanu „realizează harta unui teritoriu mai puţin explorat, o parte a Dobrogei sud‑dunărene, o zonă a ei care îşi are centrul simbolic în localitatea Ostrov, dar care se întinde pe ambele maluri ale Dunării”. O suprarealitate? Un spaţiu geografic filtrat prin conştiinţa artistică a unui prozator cu totul remarcabil? Şi una, şi alta. În fond, Lumina îndepărtată a fluviului (…) este o carte a facerii lumii şi nu despre geneza acesteia (…).Ioan HOLBAN[Ovidiu Dunăreanu] a devenit unul dintre cei mai importanţi scriitori români de azi, în ciuda faptului că postdecembrismul nostru revoluţionar nu este în stare să mai discearnă adevăratele valori contemporane. Autor al multor volume de proză scurtă, Ovidiu Dunăreanu a trecut la roman fără a ieşi din formula care l‑a consacrat ca pe unul dintre cei mai autentici povestitori de factură balcanizantă, alături de Panait Istrati, Ştefan Bănulescu, Fănuş Neagu (…). Theodor CODREANU
Cărți,multe cărți.
