Lumea credintei Nr.5 (211) Aprilie 2021

Intrati fiind in al doilea an al pandemiei de COVID ‑19, am inteles cateva lucruri, ca oameni ai credintei. Iata cateva constatari de bun‑simt, pe care le vedem/ intuim fiecare: libertatea religioasa este in mainile celor de la putere, de ei depinde in mare masura viata noastra comunitar‑liturgica. Asadar, trebuie sa ne rugam pentru ei, dar totodata trebuie sa cascam bine ochii la rundele de alegeri care ne stau in fata. Apoi, testul pandemiei a aratat si gradul nostru de incredere in Dumnezeu si in Biserica Lui, ne‑a pus in fata ochilor cate parale facem ca crestini. In loc sa ne rugam, ne‑am pus pe lamentatii prelungite, pe toate tonurile si toate vocile. In loc sa postim mai aspru, am dat navala pe retelele de socializare, sporind confuzia si nevrozele colective. In loc sa ne sfatuim cu duhovnicul, ne „alimentam” din te miri ce canale media cu teorii ale conspiratiei, ale dezastrului de la orizont, ale ocultei care ne vaneaza destinele. In loc sa ne vedem de viata noastra, ii afurisim pe altii care fie s‑au vaccinat, fie nu s‑au vaccinat. Si pentru ca a venit vorba despre vaccinuri: unii frati de‑ai nostri au pus ca test‑grila al credintei fiecaruia, ca examen de constiinta duhovniceasca tema vaccinului. Ne indreptam, cu pasi repezi, spre confuzia totala, in care amestecam acuzele de apostazie cu acceptul serului anti‑COVID ! Ai primit vaccinul? Esti apostat, te‑ai lepadat de Hristos! Cu un asemenea mod de a gandi ma tem ca nu va mai ramane nimic de zis despre credinta noastra… In fine, am inteles ca, mai inainte de orice si – culmea! – indiferent de noi, Dumnezeu este la carma lumii. Cu atata rautate si confuzie, cu atata ticneala sociala si atata destrabalare publica, cu atata orgoliu acumulat in noi, cu atata lacomie si ganduri murdare, cu atata necredinta si cu atata impietrire a inimii, te miri ca lumea isi continua mersul netulburat. Da, ea merge inainte, iar Dumnezeu nu Si‑a parasit creatia. Dovada? Faptul ca in viata fiind respirati, clipiti si va mirati citind aceste randuri… Si asta pentru ca nimeni in afara de El nu stie a cantari resursele de bunatate si sfintenie care mai sunt ascunse in pliurile inimilor noastre! Si, prin asta, numai El poate fi Dumnezeu, Cel Care gaseste rostul acolo unde pare ca s‑a irosit, Care afla dragostea acolo nu se vede decat ura, Care iubeste ceea ce pare a nu mai fi bun de iubit: omul! Scris dintr‑o suflare, in ziua de pomenire a Marelui Gheorghe, Purtatorul de biruinta - Razvan Bucuroiu