Reconstituind atmosfera şcolii dogmatice, Marin Ioniţă excelează în portretizarea, haşurată afectiv,a colegilor apropiaţi, Florin Mugur, Gheorghe Tomozei, Lucian Raicu sau Nicolae Stoian. Memorabile sunt secvenţele concentrate în jurul existenţei tumultoase a lui Nicolae Labiş şi a morţii sale premature, în cazul căruia memorialistul subliniază, îndreptăţit, dubla ratare: opera fundamentală şi iubirea.
Cărți,multe cărți.
