Impactul lui Ion Creanga asupra scriitorilor (si aici avem in vedere atat prozatorii, cat si poetii, unii dintre acestia nu doar dedicandu-i poezii, ci exploatand chiar marcile stilistice crengiene) nu se limitteaza doar la o anumita preluare de procedee, tehnici si strategii narative. Este vorba despre ceva cu mult mai mult si tinand de o paradigma, de un model asimilat al viziunii asupra lumii, aceasta reprezentata in chip carnavalesc ca lume „pe dos”, ca teatru (theatrum mundi). Survine apoi spiritul epopeic; or, in epopee – zice Hegel – autorul se simte acasa si ne face si pe noi, cititorii, sa ne simtim acasa. Iraida Costin-Baicean mentioneaza pe buna dreptate ca modelul Creanga (felul povestitorului de a gandi lumea si fiinta) in literatura noastra – la toate etapele si in toate perioadele culturale si literare –, a contribuit din plin la remodelarea mentalitatii estetice, fiind, esentialmente, un „model catalitic”, aidoma lui Eminescu, in cele mai importante „b
Cărți,multe cărți.
