“Sensul cautat, aici si in alte poeme ale lui Vasile Burlui, este substantialitatea prima, primordialitatea esentiala (apa, focul, pamantul, vechimea dinaintea vechimii?) identificata in cele din urma, firesc, in cuvant. Dar, fapt constant in versurile acestui volum, adevarul apare rareori in ipostaze axiomatice. Mai intelept este, pare a sugera poetul, sa se infatiseze in vesminte dubitative. Astfel sunt, de fapt, si „interogatiile” lansate de poezia lui Vasile Burlui: adevaruri exprimate sub forma intrebarii retorice si rostite cu plecaciunea umila a inteleptului care crede tot atat cat se indoieste si lasa in dara de final a oricarei propozitii cateva puncte de suspensie reflexive..” Andrei Grigor
Cărți,multe cărți.
