In umbra arborelui kauri. Trilogia Kauri Vol.2

In umbra arborelui kauri este volumul al doilea din trilogia Kauri Noua Zeelanda, 1875: Viata linistita a lui Lizzie si Michael Drury, fericitii posesori ai unei mari ferme de ovine, este tulburata cand fiica lor, Matariki, este rapita de tatal ei biologic, Kahu Heke, o capetenie razvratita a maorilor. In timp ce sotii Drury sunt ingrijorati pentru fiica lor, familia Burton se reuneste, fiul lui Kathleen, Colin, intorcandu-se in Noua Zeelanda. Nimeni nu banuieste insa ce evenimente va declansa acest lucru. Din trilogia Kauri fac parte: ? Aurul maorilor ? In umbra arborelui kauri Fragment din volumul "In umbra arborelui kauri. Trilogia Kauri Vol.2" de Sarah Lark: "Spusele lui Lizzie Drury s-au dovedit a fi adevarate. Canoea cu Matariki si cu oamenii lui Kahu Heke parea sa fi fost inghitita de ape. Politia din Dunedin a organizat patrule cu vase. Pescarii din asezarile din zona si din fostele centre de vanatoare de balene au fost alarmati si toate triburile maorilor de pe Coasta de Est a Insulei de Sud au facut cautari. Doar iwi din Ngai Tahu - Ngati Toa, un trib razboinic din cateva enclave din capatul de nord al insulei, ii proteja pe rapitori. Odata cu fluxul, cei doi barbati din Ngati Pau au ridicat vela si au iesit in larg - dupa ce o silisera pe Matariki sa se aseze in partea din fata a barcii, sub o aparatoare de soare. Dingo sarise alaturi de ea, ceea ce starnise o noua discutie. Iarasi fu pronuntat cuvantul tapu, dar si ?animal de paza", iar Matariki nu intelese daca era vorba despre capacitatea indoielnica a lui Dingo de aparator sau despre un fel de vrajitorie. Cand barbatii vorbeau repede si pe un ton scazut, nu putea intelege tot, pentru ca foloseau alte cuvinte ori le pronuntau altfel decat triburile din Insula de Sud. Se parea ca cei doi aveau aceleasi dificultati in a intelege dialectul folosit de fata. Prima impresie a lui Matariki fu confirmata: tatal ei ii trimisese dupa ea pe cei mai puternici si de incredere razboinici, dar nu si pe cei mai destepti. Pe pamant ar fi reusit foarte repede sa ii pacaleasca si sa fuga, dar in largul marii lucrul acesta era imposibil. Nu i se ivi vreo ocazie nici cand, dupa o scurta calatorie pe mare, s-au ascuns pe pamantul celor din Ngati Toa. Razboinicii de acolo pareau foarte dispusi sa le faca pe plac celor din Hauhau si o pazeau pe Matariki permanent. Fata se intreba de ce nu o legau ori nu o inchideau undeva, ca sa le usureze munca paznicilor. Dar nimeni nu se atinse de ea. De parca era inconjurata de o bariera invizibila pe care niciun barbat nu cuteza sa o treaca. In a treia zi de captivitate, cand nu se mai temea ca la inceput de barbatii uriasi care o inconjurau, Matariki incerca sa depaseasca bariera. Se indrepta calma spre razboinici si trecu printre ei. Comportamentul lor o mira din nou: in loc sa o impinga inapoi, acestia parura la inceput ingroziti. Abia dupa ce isi dadura seama ca ar fi putut fugi in padurea de ferigi, unul isi calca pe inima si trase cu arma. Glontul lovi pamantul in fata picioarelor fetei si barbatul ii facu semn sa revina langa foc. Speriata si deznadajduita, Matariki se supuse. Deci ei isi foloseau totusi armele, asa ca era mai bine sa nu se aleaga cu vreo rana. In zilele urmatoare s-a dovedit ca printre cei din Ngati Toa existau cativa barbati mai intelepti decat cei doi rapitori. Acestia si-au dat seama ca lui Matariki ii pasa mai mult de Dingo decat de ea insasi si daca se opunea ori incerca sa depaseasca bariera invizibila, indreptau fara o vorba arma spre caine si Matariki se cumintea imediat. Ajunsese sa regrete ca il luase cu ea pe Dingo, cu toate ca acesta o incalzea, ghemuindu-se noaptea langa ea. Nu avea decat o patura, iar barbatii nu o primeau langa focul lor. De cand fusese rapita, nu vazuse femei si nici barbati batrani. Probabil ca tribul nu stia ca avea o prizoniera. Erau doar cativa razboinici tineri, care se intelegeau de minune cu rebelii din Insula de Nord. Ii dadeau carne si lemne, insa trebuia sa isi faca focul si sa isi pregateasca singura mancarea.?