Frati. Cum sa gestionati relatia dintre frati

Frati. Cum sa gestionati relatia dintre frati, sa interveniti in cazul unor certuri, sa ii iubiti, cu toate ca sunt diferiti Decizia de a avea un al doilea copil favorizeaza aparitia multor modificari si intrebari. Aceasca carte are scopul de a culege toate intrebarile pe care le au parintii, atunci cand la orizont apare o noua nastere, sau ulterior, cand este nevoie sa intervina in relatia dintre copii si sa raspunda nevoilor unei familii in crestere. Prin intermediul analizei unor situatii emblematice, autoarele aceste carti ii invata pe tati si pe mane sa devina mai priceputi in a gestiona anumite situatii in familie, sustinand necesitatea de a-si orienta propriile actiuni pornind de la intelegerea sensibilitatii fiecaruia dintre copii. De asemenea, acestea ii indeamna pe parinti sa gaseasca, chiar si in conflicte, in nevoia de a se indeparta si apoi de a se apropia din nou, sensul profund al legaturii dintre frati, bogatia si incontestabila valoare umana de a creste impreuna, aratandu-si afectiunea unul fata de celalalt. Fragment din cartea "Frati. Cum sa gestionati relatia dintre frati" de Aurora Mastroleo si Mariangela Mazzoni: "Asteptarile parintilor Aceste aspecte contribuie la modificarea investitiei parintilor in propriii copii, investitie care, astazi, ia diferite forme. Copilul unic este, adesea, stimulat, iubit, inconjurat de asteptari. Asupra lui se revarsa cel putin doua tipuri de dorinte: acelea ale mamei si ale tatalui si cele ale bunicilor si a altor figuri familiale. Mai mult, parintii din ziua de azi au nevoie ca propriul copil sa fie fericit, la fel de mult precum sau mai mult decat au fost ei in copilarie: ei spera ca va avea totul, iar acest tot este intotdeauna mai mult. lubirea parinteasca nu este niciodata egala Inca dinainte de nasterea copilului, prin imagini ecografice, incepe cautarea asemanarilor: Se misca asa de mult in burtica, va fi un atlet, precum tatal lui! , Are ochii bunicii, buzele mamei! Fericirea dorita pentru propriul copil si jocul asemanarilor dezvaluie cat este de greu sa nu cadem in capcana de a face din propriul copil marturia dorintelor parintesti. Asadar, masura iubirii parintesti coincide cu masura fericirii. Cum pot, atunci, sa impart aceasta iubire, atat de mare, intre doi copii? Acesta este o intrebare pe care fiecare parinte cu mai multi copii si-o pune mai devreme sau mai tarziu. Iata de ce, atunci cand un fratior sau o surioara sosesc in familie, preocuparea fata de primul copil este: Sper ca nu va simti prea mult diferenta, ca nu va fi frustrat pentru ca nu mai este centrul vietii unei mame si al unui tata. De aceea, primele momente dupa reintoarcerea acasa vor fi cele de adaptare. Mama va trebui sa reia controlul asupra propriului spatiu de actiune pana in punctul in care va reusi sa constientizeze, cu seninatate, ca poate sa fie prezenta pentru copiii ei si ca ea este prima care va intalni si va gestiona schimbarile din cadrul retelei familiale. Va reusi sa faca asta cu ambii copii? In acest punct, preocuparea materna se transforma in voi reusi sa ma impart?, in timp ce cea paterna va inclina spre voi reusi sa-i dau si acestui copil ceea ce i-am dat primului? Dupa cum spuneam, acestea sunt intrebari suspendate care, adesea, nu se rezolva, pentru ca nu au raspuns unic. Pentru a raspunde mai usor si cu seninatate acestor intrebari, este necesara deschiderea catre o noua experienta parinteasca, experienta cu siguranta intensa, dar absolut diferita de cea precedenta. Aceasta noua experienta poate sa profite de cea precedenta si de echilibrul pe care aceasta il presupune. Adeseori, trebuie sa acceptam ca ne putem iubi copiii in mod diferit. E ca si cum am spune ca inima mamei si a tatalui are camere diferite pentru culori si forme, si fiecare dintre aceste camere poate sa fie locuita de catre copii. Fiecare copil ocupa un loc diferit. Nu sunt toti la fel si nici unul nu-I inlocuieste pe celalalt in afectiunea parintilor, pentru ca a sosit intr-un moment diferit al vietii lor, pentru ca are o insemnatate diferita in cadrul cuplului si pentru ca, in mod inevitabil, va fi o persoana diferita. Adeseori, insa, diferentele declansate de nasterea unui copil duc la sentimente de vinovatie ale parintilor. In unele cazuri, afinitatile, asemanarile si comparatiile sunt interzise in discursul familial, pentru ca genereaza sentimente de vinovatie ale parintilor. Si totusi, comparatiile intre frati si intre cei doi copii sunt inevitabile, atat pentru parinti, cat si pentru copii, pentru ca este un mod de stabilire a unei relatii, un mod de cunoastere reciproca. Poate ca, in lume exista doua persoane la fel?! De ce trebuie sa credem ca, in inima unei mame, copiii ocupa acelasi loc? Nu tindem, oare, sa gandim imediat: E ca si tatal meu, e ca si mama lui, e blond ca si mine, zambeste intotdeauna sau plange incontinuu? A putea discuta in cuplu despre diferentele si asemanarile dintre propriii copii este fundamental, deoarece acest lucru le permite parintilor sa se apropie de copii si sa inteleaga ceva mai mult despre ei Insisi, ca parinti."