Romanul Femeia la treizeci de ani povesteşte, alegînd fundalul tulbure al războaielor napoleoniene, destinul unei frumoase doamne din înalta societate franceză de secol XIX. Uneori pasională, alteori pălind în faţa eşecului, viaţa lui Julie d’Aiglemont se schimbă după iubirile care îi frămîntă sufletul, fie ele venite din partea unui tată posesiv, a unui protejat al lui Napoleon, glorios, însă fără merite, ori a unui nobil englez care-i salvează viaţa, dar pe care dragostea faţă de frumoasa femeie îl duce la moarte. „La femeile tinere, de vîrsta marchizei, întîia şi cea mai sfîşietoare dintre toate durerile este cauzată totdeauna de acelaşi fapt. Femeia, şi mai ales femeia tînără, tot atît de mare prin suflet cît şi prin frumuseţe, nu şovăie niciodată să‑şi îndrume viaţa spre ţelul către care şi natura şi sentimentul şi societatea o împing să se avînte în întregime. Dacă întîiul ei vis va sfîrşi în mod lamentabil şi totuşi ea va rămîne în viaţă, va îndura cele mai cumplite suferinţe, pentru simplul motiv care face ca întîia dragoste să fie cel mai frumos dintre toate sentimentele. Oare pentru ce o asemenea nefericire nu şi‑a avut încă nici pictorul, nici poetul ei, pînă acum? Dar poate ea, oare, să fie zugrăvită, poate ea să fie cîntată? Nu, natura durerilor pe care le pricinuieşte se refuză analizei şi culorilor artei. De altminteri, asemenea suferinţe nu se mărturisesc niciodată: spre a consola o femeie, trebuie să ştii să i le ghiceşti; căci, trăite întotdeauna amarnic şi resimţite religios, ele rămîn în suflet şi, ca o avalanşă prăbuşindu‑se într‑o vale, distrug totul, înainte de a‑şi găsi un loc.” (Honoré de Balzac)
Cărți,multe cărți.
