„În măsura în care Hedāyat se consumă pentru ochii negri a unei Sofia eterne, el e companionul tuturor vizionarilor din Iran: e, astfel, în mod dureros şi fără speranţă, persan. Dar în măsura în care îşi comunică experienţa în angoasa existenţială a omului de azi, e teribil de modern. În această operă stranie, mutilata căutare de sine se exprimă, paradoxal, în limbajul universal al arhetipurilor.” – Dāriuş Şāyegān „Primul sinucigaş din literatura persană, Sādegh Hedāyat este şi primul scriitor iranian care a rupt cu tradiţia savantă, a criticat orice formă de despotism, politic sau religios, care a declarat deschis că omul e un înger căzut, că nu mai există cer, că infernul e aici.” – Roland Jaccard „Înainte, proza nu exista, literatura persană nu era decât poezie. Hedāyat a înţeles că nenorocirea noastră era integrismul înainte de integrism. Iranul a fost mereu integrist.” – 'Ali Erfan În ciuda unor obsesii arhetipal-existenţiale, sunt mai mulţi Hedāyat într-unul singur, iar prezenta apariţie editorială evidenţiază destul de bine această constatare. Un soi de „făţărnicie” căutată, unde se înrădăcinează răul de a trăi al unui om care a suferit toată viaţa de a nu se fi regăsit pe sine nicăieri: nici în societatea iraniană, unde se sufoca, nici în Occidentul atâtor promisiuni, de unde s-a simţit respins şi unde s-a sinucis (Paris), după ce, în Franţa, a doua sa patrie, i s-au receptat scriitura obscură din Bufniţa oarbă şi viziunea unui Kafka oriental. […] Nu putem înţelege sensurile scrisului hedāyatian, dacă ignorăm că suferinţa e o experienţă terestră originară, modul funciar de a trăi şi de a se raporta la viaţă. Mai mult, e constitutivă logicii viului, e universală aşadar. Somnul şi uitarea sunt, ca în Bufniţa oarbă, singurele remedii ce au un oarecare efect asupra personajelor lui Hedāyat. Şi dacă scrisul, practicat, evident, ca un fel de exorcism, poate întârzia scadenţa ineluctabilă, el poartă în fiecare clipă marca a ceea ce ar trebui să numim înfrângere, împărţită, şi aceasta, între două registre insuportabile: halucinaţia şi sarcasmul… – Gheorghe Iorga Sādegh Hedāyat (n. 1903, Teheran, Iran – d. 1951, Paris, Franța) este cel mai mare scriitor iranian modern. A început studiile superioare (chirurgie dentară, inginerie,studiul limbilor preislamice și al culturii vechiului Iran) în Franța, dar le-a abandonat pentru a se dedica literaturii, devenind prozator, critic literar, eseist. A călătorit în câteva țări europene și în India. În Occident, a stârnit admirația lui André Breton, Henry Miller, Roger Caillois, Henri Massé, André Rousseaux. A tradus în persană texte ale unor mari prozatori occidentali, printre care, „Metamorfoza” lui Kafka. Capodopera sa rămâne romanul „Bufnița oarbă”.
Cărți,multe cărți.
