Drept international public

Ce anume te mana sa scrii o asemenea carte ? Pare o intrebarea retorica dar raspunsul poate fi multiplu sau mai bine spus poate avea mai multe solutii. Pentru un cadru didactic universitar – ceea ce este si cazul subsemnatului – este in primul rand o obligatie profesionala. Predand o anumita materie sau materii didactice inrudite, drept international public si derivatele sale (asupra acestui termen voi mai reveni) – este nu numai normal dar si obligatoriu sa asiguri ceea ce in limbaj profesional se numeste suportul de curs respectiv un curs tiparit care sa poata garanta studentilor tai posibilitatea aprofundarii celor expuse la cursul vorbit. In acelasi timp, redactarea unui asemenea curs scris este si o obligatie morala apreciem noi pentru ca trebuie sa pui la dispozitia acelorasi studenti posibilitatea de a face comparatii intre propriile tale teze si opinii stiintifice exprimate de alti autori si specialisti, asemanatoare sau dimpotriva diferite si chiar opuse, in scopul unei selectii constiente, bazate pe argumente stiintifice valide. In acest context apreciem ca asigurarea unui studiu pe care l-am numi unidirectional, al opiniilor unui singur dascal – si acesta tocmai cel cu care vei da examene – duce la restrangerea posibilitatii studentului pentru o pregatire adecvata, complexa si care sa asigure dezvoltarea plenara a acestui student pentru a deveni un bun specialist. Din punct de vedere stiintific, este important ca daca ai ceva de spus si doresti ca in literatura juridica de specialitate sa se tina cont si de opinia ta, este normal ca sa faci posibil accesul colegilor la aceste date si informatii sub forma unor lucrari publicate in diverse forme, inclusiv a unor articole, studii, monografii si carti, chiar daca ele sunt cursuri universitare. Din acest punct de vedere, ca o paranteza facem precizarea ca in opinia noastra, un curs universitar nu trebuie si nici nu poate fi sub valoarea, din punct de vedere stiintific evident, a unui alt tip de lucrare consacrata aceluiasi domeniu, de exemplu un tratat sau o monografie cu caracter stiintific. Poate ca din punct de vedere al volumului expunerii, al volumului de informatie, un curs poate si trebuie sa fie mai „subtire” pentru ca el trebuie sa asigure acea informatie minimala dar suficienta pentru ca un student sa-si insuseasca elementele principale si definitorii ale materiei predate nu pentru a lua un examen ci pentru a-si asigura acele elemente de cunostinte pe care in activitatea sa ulterioara le va augmenta si amplifica in sensul dorit. Sa nu uitam ca un absolvent de studii juridice trebuie sa aiba cunoștințe minimale din toate domeniile – ramurile – dreptului pentru ca un eventual client sau prieten care te intreba un anumit aspect al vieții nu este consștinet ca tu ești „specializat” sa spunem doar pe dreptul civil. Am facut mai sus afirmatia ca ar exista derivatele dreptului international public si poate aceasta afirmatie trebuie putin explicata. Este o practica tot mai folosita in medii universitare ca anumite materii care candva erau predte ca un tot unitar, sa fie disjunse iar unele institutii sa devina materii didactice de sine statatoare. Exemple putem da si din domeniul nostru de studiu. Astfel, pe langa materia dreptului international public, se mai preda dreptul diplomatic si consular sau dreptul umanitar, ca și materii separate. Nu dorim sa intram in nici o disputa de ordin stiintific sau de alta natura daca acest lucru este pozitiv sau nu sau daca prin aceasta practica se tinde la infiintarea nu numai a unor materii noi dar si poate a unor ramuri de drept noi. Este o problema care excede studiului nostru ca atare nici nu dorim sa intram intr-o asemenea polemica. Chiar si subsemnatul am utilizat denumiri care induc spre o asemenea concluzie – dreptul tratatelor, drept diplomatic si consular, etc. – dar repetam nu facem asemenea consideratii pentru ca oricum ultimul cuvant nu il poate avea decat argumentul stiintific. Acest argument trebuie in opinia naostra sa aiba in vedere tezele și principiile teoriei generale a dreptului care definește in mod clar ce este o ramura de drept. Revenind la argumentele care fac in opinia noastra necesar studiul dreptului international public, dorim sa evidentiem actualitatea sa si rolul tot mai important pe care il joaca in lumea contemporana. Legalitatea internationala nu poate fi abordata inafara dreptului international public, al activitatii internationale a statelor ca fiind o activitate care se comensureaza și armonizeaza cu principiile si normele dreptului international public. Nu se mai poate accepta ca un stat, oricat de puternic ar fi el militar sau economic, sa actioneze cu de la sine putere, incalcand in mod flagrant aceste norme. Actualitatea acestui domeniu este relevanta si din perspectiva statului roman. Asa cum se cunoaste, Romania a beneficiat de rolul pozitiv al dreptului international public, de exemplu, prin recurgerea la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, in vederea transarii diferendului pe care il avea cu Ucraina in ceea ce priveste delimitarea zonei economice exclusive din Marea Neagra.1 Avand in vedere aceste argumente, apreciem ca prezenta lucrare este menita in primul rand celor preocupati de studiul dreptului international public – studenti dar si cadre didactice – dar si altor categorii de persoane preocupate de acest domeniu, de domeniul relatiilor internationale in general. Am incercat pe masura posibilului sa ne limitam la domeniul strict al dreptului, tentatia de a divaga in relatiile internationale, in domeniul politicii internationale fiind mereu prezent. In ce masura am reusit acest lucru ramane la aprecierea cititorului. In aceeasi masura, daca am reusit sa aducem ceva nou, sau am dat o apreciere inedita unor aspecte poate disputate in literatura juridica de specialitate, poate fi un plus pentru acest demers pe care l-am facut cu toata placerea pe care ti-o ofera un exercitiu intelectual de asemenea amploare. Prezenta editie a doua a lucrarii noastre prezinta unele completari fata de editia initiala fiind mai extinsa atat din punctul de vedere al volumului informatiilor cat si al bibliografiei utilizate. Pentru a nu „sparge” cursivitatea expunerii, am recurs la trecerea trimiterilor bibliografice la finele lucrarii.