La scoala, generatia mea a invatat ca taranul roman a fost tot timpul sarac, obidit, exploatat, batjocorit. Ca traia doar cu capul plecat si se razvratea rar, atunci cand ii ajungea cutitul la os. Ilie Moromete, Ion, Darie sau multi altii din literatura sunt niste urmasi neputinciosi ai razesilor liberi din timpul lui Stefan cel Mare.
Mult mai tarziu, romanismul din mine s-a razvratit impotriva acestor simboluri bicisnice. Abia atunci am privit altfel povestea Mioritei. Enervat de lasitatea ciobanului care, desi afla ca tovarasii lui planuiesc sa il omoare, nu face altceva decat sa se planga la o oaie. Si enervat si mai tare ca ciobanul ala era moldovean, ca si mine.
Taranul descris de mine este altfel, cu totul altfel. Indrazneste sa se ia de gat chiar si cu regele, cand se simte nedreptatit. Monarhul venit de departe ii simte puterea, iar, in final, i-o respecta.
Poate au existat si astfel de romani. In acest roman, eu am visat ca au fost si va invit si pe voi sa visati alaturi de mine.
Iulian Serban
Cărți,multe cărți.
