Dont cry, just fly

Fiecare poveste e o lectie de viata. Stii, creierul uman contine conflicte. Multe! Unele ilogice. Poti sa iubesti pe cineva, dar sa urasti ceea ce face. Te poti indragosti, desi inima ta iubeste deja pe altcineva. Poti trece peste lucrurile care te-au marcat si ti-au schimba existenta, dar, in adancul fiintei tale, nu le uiti niciodata. Poti accepta sentimente devastatoare, traume si compromisuri, desi stii ca iti fac rau. Si, cand esti ferm convins ca te cunosti cu adevarat, descoperi ca habar nu ai cine esti si de ce poti fi in stare. Crezi ca este ceva sigur pe lumea asta? Te inseli! Nu este nimic sigur. Totul este relativ. Si timpul iubirii, si sentimentele… Iar oamenii… Eh! Aici incepe povestea. Cu toate astea: Don`t cry, just fly! Georgiana Vaju este un fin cunoscator al firii umane. Si nu cred ca este vorba de formarea profesionala, ea fiind psiholog, ci de materialul primordial cu care a inzestrat-o Cel de sus. Toata aceasta cunoastere face minuni in scris. Povestile ei capata o dulceata pe care cititorii o asimileaza cu aviditate, fie ca este vorba de istorii de amor sau, cum e cazul acestui roman, Don`t cry, just fly, actiune cu sufletul la gura, condimentata generos cu momente de un erotism tulburator. Am citit cartea pe nerasuflate, m-am indragostit de seducatorul Alex, am invidiat-o pe Ambra si am avut sentimente contradictorii fata de senzualul, provocatorul si ispititorul Nickolas. Nu am niciun dubiu ca cititorii isi vor gasi noua adictie intre paginile acestui roman. - Theo Anghel Georgiana Vaju aduce in prim-plan povesti reale, creionate cu maiestrie, ce devin extrem de vii, de parca am asista la o piesa de teatru modern, in care caracterele se invart printre noi si ne iau de mana, facandu-ne partasi la ceea ce li se intampla. Poate tocmai din aceasta, intalnim pe tot parcursul comicul de situatie combinat cu cel de limbaj, care transforma actiunea in ceva spumos, alert si plin de autenticitate si credibilitate. - Crampeie de suflet Fragment din cartea "Dont cry, just fly" de Georgiana Vaju: "Dupa prima strofa, se opreste pret de cateva secunde ca sa-si traga sufletul. O liniste stranie se asterne in jurul nostru. Apoi oamenii ce ne inconjoara incep sa-l ovationeze pe Alex, incurajandu-l sa continue. Inca! Inca! Mai vrem... Biss! se aude din toate partile puntii, in vreo patru limbi consecutiv. Un alt coleg, care pare a fi unul dintre cei doi chitaristi ai trupei, apuca rapid instrumentul de langa el si incearca acordul. Ii iese perfect. Alex se uita din nou la mine, imi zambeste complice si continua cu refrenul: And then shed say, its OK, I got lost on the way But I'm a supergirl, and supergirls don't cry. And then shed say, its alrigh, I got home late last night But I'm a supergirl, and supergirls just fly. Bucata asta suna mai demential decat prima parte. Mi se face pielea de gaina. Chiar si pe cel pe care il cred a fi capitanul vasului il misca interpretarea asta ad-hoc. Domnul grizonat se apropie, curios, de grupul nostru si asista, discret. Mii de emotii noi imi strabat corpul. Palmele incep sa mi se umezeasca. Pe frunte imi apar broboane de sudoare care mi se preling in jos, spre tample si spre ochi. Vreau sa-mi sterg pielea, dar, dupa ce analizez situatia, renunt la idee. Nu vreau sa par prea transparenta, prea emotiva, sau prea tulburata de ceea ce vad si aud. Pentru ei, poate, este un lucru normal, ceva ce fac cu regularitate, dar pentru mine e nou, ceva ce nu mi-a mai fost dat sa traiesc pana acum. Vocea lui suna atat de frumos, si melodia... Dumnezeule! Versurile astea se potrivesc perfect cu starea mea din acest moment. Cat de tare! Gandesc, incantata."