Volumul III al Destinului omenirii ne aduce inaintea constiintei un altfel de Negulescu: preocupat de conditia stiintelor umaniste, constient ca adictia discursurilor politice de "viata nationala" a civilizatiilor poate sugera "primejdii ascunse", lucid inaintea conflictului disciplinar dintre stiinte care incep sa fie mai degraba naratiuni competitive asupra evolutiei fiintei in spatiu social decat instrumente care pot imbunatatii calitatea vietii, filosoful roman priveste catre spatiul francez. Un curs tinut de Lucien Febvre il cucereste, pentru abilitatea filosofului francez de a observa istoria civilizatiei din perspectiva unor noi organizari, unde organizarile sunt negocieri, "noi aliante", incercari de a recupera "personalitatea" fiintei umane. Cumva, si Negulescu va cauta in spatiul romanesc ceea ce orice occidental serios cauta deja de cateva decenii: consecintele reorientarii lui homo faber, care produc o prima criza civilizationala: disparitia mestesugurilor, adictia de tehnologie, iluzia unui progres care de la un punct incolo pare ca e "lipsit de orice valoare hedonica". - Oana Serban
Cărți,multe cărți.
