Destinul, o jucarie stricata

Primul meu roman, Fereastra spre maine, publicat in 2019, a fost nascut din dorinta de evadare intr-un taram frumos si, cu siguranta, mai aseptic decat al vietii reale, cel al artei. In momentul in care l-am scris nu mi-am propus sa-l continui. Nici nu stiam daca voi mai simti dorinta de a apela la imaginatie pentru a asterne pe hartie alte trairi si ganduri. La lansarea cartii, insa, cineva mi-a spus pe un ton foarte serios: "Sa o scrii si pe urmatoarea! Daca nu o vei face, aceasta carte va ramane un copil abandonat!" Avea dreptate. Fiecare fila a cartii este cate o mica parte din mine, purtand in impletirea de cuvinte sentimentele, ideile, capacitatea de creatie si reactia mea la mediul in care traiesc. Prin urmare, am scris mai departe, iar continuarea povestii s-a cerut de la sine. Asa a aparut Destinul, o jucarie stricata. Eroii danseaza pe scena vietii in ritmul iubirii, cand mai vesel, cand mai trist - asa dupa cum este viata insasi, impletindu-si destinele intr-un final neprevazut, asa dupa cum si in viata rar putem anticipa ceea ce ne rezerva viitorul. Ridicand cortina, veti remarca decorul. Este zugravit in alb si negru, cu multe nuante de gri, menit sa dea profunzime povestii. Daca vi se pare ca este un crampei din propria viata, daca va recunoasteti in anumite personaje sau situatii, inseamna ca autorul si-a facut bine datoria, compunand o lume virtuala intr-un stil profund realist. Daca veti trai intens citind cartea, inseamna ca emotia a ajuns pe calea cuvantului scris acolo unde trebuie - in inima voastra, a cititorilor. - Simona Mihutiu Fragmente din romanul "Destinul, o jucarie stricata" de Simona Mihutiu: ,,In viata, insa, nu facem doar ceea ce este inteligent sau ceea ce asteapta altii de la noi, nici macar ceea ce asteptam noi insine de la propria persoana. Unele decizii le luam manati de instinct, de emotii pe care dupa aceea, constient, le vom numi sentimente si ne vom chinui apoi sa le gasim argumente logice. Sunt situatii in viata fiecaruia in care apare o disjungere intre gand si fapta, iar Elvira se gasea intr-un astfel de moment incarcat de greutatea deciziei." "Elvira se gandea ca, aparent, iti trebuia atat de putin ca sa te simti fericit, dar cat de mult era, totusi, si cat de greu de obtinut. Lucruri simple iti pot aduce fericirea, dar in spatele lor este, de fapt, intreaga complexitate a vietii." "Toti bolnavii care erau scrisi dupa bara rosie ramaneau fara medicatie. Era ca la un concurs. Primii erau <>. Urmatorii erau < >. Doar ca in acest caz era un concurs pe viata si pe moarte. Era o intrecere cu destinul. De multe ori in viata sa, Elvira a fost in situatia de a-si atinge cu palmele propriul destin, simtind din plin durerea sub ascutimea limitei sale taioase. Prin profesia sa insa ea facea parte, zi de zi, din destinul atator sute de oameni, aflati intr-o situatie extrem de fragila."