De ce ne spovedim

De ce ne spovedim. Sau despre darul innoirii launtrice Intentia nu este sa tratam tema spovedaniei, ci motivarea personala a spovedaniei, asumarea personala a demersului, reflectia personala asupra actului spovedaniei, atitudinea fata de spovedanie. Cultura dominanta a lumii este una centrata pe exterior, pe ceea ce se vede, pe mecanismele vietii materiale, trupesti. Cultura crestina este centrata pe mecanismele vietii launtrice, unde se lucreaza ceea ce se va manifesta in trup. Mecanismele vietii noastre interioare sunt si ele afectate, dereglate, uneori scoase complet din functionare. si lucrul acesta se vede cu ochiul liber, in suferinta si tristete noastra, in depresie si nemultumirea ce pun stapanire pe noi, in blocajele existentiale care distrug vieti, relatii, familii, comunitati etc.. Oamenii trebuie sa stie ca exista posibilitatea restaurarii, a recuperarii, a revenirii la starea buna de dinainte, la buna functionare a mecanismelor vietii noastre launtrice, la buna functionare a fiecaruia dintre noi, prin spovedanie. Oamenii adunati in biserica constituie chipul cel mai frumos al lumii. Este sentimentul pe care-l am ori de cate ori privesc din fata Sfantului Altar multimea care umple biserica. Chipurile lor adeveresc faptul ca, atunci cand intra in biserica, omul, oricare ar fi el, isi recupereaza starea cea mai buna si mai curata de care este capabil, incercand sa se departeze sau sa se lepede de rautatile si de uraciunile, de resentimentele, de gandurile sau impulsurile urate, de patimile care in afara bisericii il salasluiesc intr-o masura sau alta. Nu vreau sa spun ca oamenii din biserica sunt mai buni ca cei din afara bisericii, ci ca, atunci cand sunt in biserica, aceiasi oameni sunt mai curati si mai buni decat atunci cand sunt in afara bisericii. Cand intra in biserica, toti oamenii, unii mai mult si altii mai putin, simt nevoia sa-si revizuiasca spre pozitiv atitudinea si mai ales starea launtrica. Se imbuneaza la propriu. Motivul este unul singur, constientizat sau mai putin constientizat: simtamantul adanc al intalnirii cu Dumnezeu sau al intrarii intr-un spatiu cat se poate de legat de Dumnezeu, prin ceea ce se intampla in el si prin toate obiectele care-l impodobesc, incepand cu icoanele si terminand cu lumanarile. Asadar, daca fiecare om care intra in biserica aduce cu sine chipul cel mai bun de care este in stare, suma acestor chipuri ne da un chip mai curat decat cel din afara bisericii.