Nu naşterea ca atare te face tată, nu purtarea în pântece te face mamă, ci buna creştere pe care o dai copiilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Dragostea părintească e sacră, însă nu trebuie să uităm că faţă de dragostea conjugală ea vine pe locul doi. Nu este îngăduit ca afecţiunea pătimaşă pentru copii să întunece sentimentele conjugale în loc să le întărească şi să le facă mai elevate. Copilul trebuie să crească în dragoste, dar mai întâi de toate el trebuie neapărat să vadă strălucirea dragostei dintre tatăl şi mama sa şi abia apoi să se scalde în dragostea lor părintească faţă de el. În familia unde au amorţit sentimentele reciproce ale părinţilor, inima copilului poate să se răcească, să nu înveţe să iubească oricât de tandră ar fi cu el mama şi oricât de grijuliu ar fi cu el tatăl. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale) Cel ce a născut dă doar viaţă, pe când cel care a crescut şi a învăţat bine odrasla sa i-a dat o viaţă bună. Suntem datori faţă de taţii care ne-au născut, însă faţă de taţii care ne-au crescut bine şi ne-au învăţat buna credinţă avem o datorie cu mult mai mare, pentru că cei ce ne-au născut sunt părinţi în viaţa vremelnică, pe când taţii care ne-au crescut în buna credinţă ne nasc spre Viaţa Veşnică. Cine va face şi va învăţa, acela mare se va chema în Împărăţia cerurilor (Mt. 5, 19). (Sfântul Tihon din Zadonsk)
Cărți,multe cărți.
