Cum s-a facut de nu mi-am batut copilul

Poti sã fii o mamã perfectã? Langã statuia ninsã, un grup de copii incearcã sã facã un om de zãpadã, in timp ce mamele, la zece metri depãrtare, sunt total absorbite de discutia inceputã cu o jumãtate de orã mai devreme. Mai precis, de monologul uneia dintre ele; aceasta le impãrtãseste cunostintele acumulate din cãrtile de specialitate, din ghidurile mamelor. "Un copil trebuie lãsat sã-si invingã singur dificultãtile din timpul jocului", spune ea. Celelalte femei dau din cap, aprobator, dovadã cã in acele cãrti e ceva adevãr din viata de zi cu zi. Dar ideea e intreruptã de plansetele si urletele unei fetite, care, printre suspine, cu mana la obraz, o declarã vinovatã pe prietena ei pentru muscãtura rãutãcioasã. Mama savantã isi ia odrasla in brate - fetita care a muscat-o de obraz pe cealaltã - si, legãnand-o usurel, o intreabã dacã nu vor sã construiascã impreunã omul de zãpadã. Ceea ce si fac pentru scurt timp, dupã care mama isi reia locul in grupul adultilor, justificandu-si astfel atitudinea:"trebuie sã le distragi atentia, sã nu accentuezi lucrurile rele". Si apoi, cu seninãtate, continuã sã le destãinuie celorlalte secretele pentru a deveni o mamã perfectã. Cum cã' si cum cã' Intreruperea va fi periodicã, dar altcineva va fi victima muscãturilor. Si niciodatã, nici o dojanã nu va iesi din gura mamei, care, de fiecare datã, va incerca sã-i indrepte atentia spre altceva: un stol de ciori, un bãietel pe o sanie, un pachet de sticksuri. Bineinteles, nu poti fi o mamã perfectã, tot asa cum nu poti avea un copil perfect. E o meserie care se invatã, dar degeaba ai toate cunostintele teoretice, degeaba rãsfoiesti reviste, cãrti, dacã nu stii sau nu poti sã le pui in practicã. Fetita din cazul de mai sus nu va inceta sã muste atata timp cat mama ei va rezolva situatia conflictualã distrãgandu-i atentia in loc sã-i spunã cã e rãu ceea ce face, in loc sã aibã o atitudine corectã, obiectivã fatã de manifestarea copilului. Poate pãrea un exemplu nesemnificativ, dar orice gest, orice cuvant, atitudine ale pãrintilor influenteazã dezvoltarea ulterioarã a copilului. Fiindcã educatia se face nu numai prin sfaturi, ci prin intreaga atitudine a tuturor persoanelor. Dacã nu reusesti sã-i formezi capacitatea aprecierii si autoaprecierii juste vei avea un copil timid excesiv, mofturos, paracios, certãret, rãzbunãtor, incãpãtanat sau increzut. Trebuie sã-l inveti sã-i respecte pe ceilalti - adicã sã aibã incredere in ceilalti dar si in propriile forte, altfel vei avea un copil descurajat, timorat - si sã se respecte si pe sine insusi: sã fie modest, demn, sã aibã o atitudine justã fatã de valorile materiale si spirituale. Tu, ca pãrinte, trebuie sã fii model. Degeaba vorbesti despre sinceritate, stimã, incredere, dacã vei arãta contrariul. Copilul iti imitã conduita concretã si degeaba ii spui ce e bine si ce e rãu dacã tu faci altfel. Degeaba te vrei prietenul copilului dacã nu intelegi cã acest sentiment nu apare de la sine ci e rezultatul unor indelungate eforturi educative si de autoeducatie. Cunostintele pe care le acumuleazã copilul tãu trebuie sã devinã deprinderi si pentru aceasta ai nevoie de tact, rãbdare, autoritate autenticã. O autoritate manifestatã nu prin teroare, spaimã, care genereazã rãzvrãtire, nici prin distantã, fiindcã afectiunea e necesarã dezvoltãrii, nici prin moralizare excesivã, formalism, care genereazã o atitudine refractarã, de plictisealã. Ci o autoritate prin iubire, bunãtate, prietenie. Nu existã reguli, retete pentru a fi o mamã perfectã. Dar poti folosi iubirea, bunãtatea, prietenia. Si copilul tãu va rãspunde prin aceleasi sentimente.