Umorist irezistibil si izvor inepuizabil de poante in viata civila, Ioan T. Morar isi dezvaluie in poezie fondul fundamental melancolic, care, spre deosebire de al altor nostalgici sau sentimentali, e la el profund religios. O religiozitate care pleaca din Noul Testament, dar e bintuita de o vocatie a Vechiului Testament, in care cauta mereu, orientat de o afinitate electiva autoscopica, sa isi implinte radacinile. Sensibilitatea lui e vechi-religioasa: ea cinta sau mediteaza sau se tinguieste intr-o limba de care pare uneori uimit, pentru ca e moderna, si in care se simte bine tocmai pentru ca, fata de lume si istorie, ii permite sa se poata simti atit de rau.
E in poezia lui o dezamagire fata de decadere, timp, pierdere si alungare, care ne suna in urechi si ramine in inima, prin frumusetea versurilor, ca o forma incapatinata de speranta, speranta in revenirea lucrurilor pe care le-am pierdut atunci cind cel care ne-ar fi putut mintui a hotarit sa se faca invizibil. Un memorabil vers de- al sau spune: "Imbatrinim in oglinzi diferite / scriem pe hirtii pe care / vor scrie si altii / "Ceea ce stim nu ne face mai fericiti / decit ceea ce nu stim"". Fondul religios, de permanenta referinta, si gustul pentru poanta inspirata dau la Ioan T. Morar o poezie sensibila ca un instrument prin care si sensibilitatea noastra isi poate cinta reveriile si amaraciunile.-H.-R. PATAPIEVICI
Cărți,multe cărți.
