Cea de-a treia carte a autoarei, Chimia depărtărilor, nu repetă traiectoria celorlalte două, având însă elemente de legătură între ele: fiecare investighează fiinţa umană şi toate sentimentele care tin de ea. iin aceasta ce acum, insă, miza mare o are iubirea, iubirea în însingurare cel mai adesea. Sunt patru personaje cărora autoarea le-a dat viată şi le-a interconectat la iubire prin spatiul virtual, deloc de neglijat în această lume alungată din spate de diverse cerinţe, unele reale, altele construite. Dragostea, pământ al făgăduinţel, râvnit de toţi, poate deveni fericire — aici intre perechile de eroi al Ancăl Dragomirescu —, doar dacă aceştia, într-un final, au disponibilitate sufletească şi generozitatea necesară s-o primească şi s-o ofere. Numai că autoarea, preventiv, introduce cuvintele depărtare şi chimie, amândouă putând să conlucreze la împlinirea iubirii în pereche, sau numai la asumarea unei noi experienţe în dragoste. Fiecare erou al cărţii visează o iubire totală, făureşte strategii imaginare despre intâlniri utopice, fără să ia in calcul ca tiparele nu se potrivesc cu realitatea, că distanţele în spaţiu, uneori, îşi spun cuvântul, că, alteori, dorinţa de a se realiza l‘n carieră sugrumă firavul puiet, care ar fi putut creşte. Prin teoria amânării, găsită şi folosită de eroi în volum, dragostea e o temă cu deschidere spre o nouă investigaţie romanescă.În acest roman o lectură agreabilă şi instructivă în care interdisciplinaritatea e un element de surpriză, ne regăsim fiecare dintre noi dacă avem puterea de a recunoaşte că, la rându-ne, am trecut prin asemenea experiente.
Cărți,multe cărți.
