Cartea familiei Staniloae. Trei generatii vazute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu. Dialoguri cu Razvan Bucuroiu El a intrat in dimineata aceea in camera, cand venise de la Aiud. Era o dimineata de iarna foarte insorita. Era foarte frumos, soarele batea foarte frumos acolo, in dormitorul din Calea Mosilor, si ne-am imprietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Si mi-a spus: "Buna dimineata, Dumitras, ce faci? Eu sunt tata mare". Zic: "Nu, tata mare este aici in fotografiile acestea!". Erau numai fotografii cu el tanar, dar acum el arata mult mai batran... Si mi s-a explicat ca e, intr-adevar, tata mare, care acum s-a intors din "delegatie" - fiindca asta era, stiam ca el era in delegatie si era o delegatie care tinea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred ca pentru el legatura lui cu mine a fost inca si mai importanta si l-a ajutat sa se refaca dupa detentie. Evident, nu am fost niciodata la nivelul lui, si nu am nicio problema din acest motiv, dar stiu ca am un mare merit, indirect si involuntar: l-am ajutat mult sa-si revina dupa inchisoare. Am fost un fel de terapie. Si imi pare foarte bine ca a fost asa. Intre noi a fost o legatura foarte frumoasa, legata si de faptul ca mie imi lipsea un tata, fiindca ai mei se despartisera. Chiar daca ma vedeam des cu tatal meu, bunicul mi-a fost si tata, si bunic. - Dumitru Horia Ionescu
Cărți,multe cărți.
