Cand cineva mi-a spus ca sunt o arhivade care nimeni nu are nevoie, eram gata sa incerc o suparare. Cu anii, mi-a trecut, desi chestia este veche de aproape o jumatate de secol. Sunt un individ cu o varsta foarte inaintata si, daca v-as spune acum cati ani am, relatarea nu si-ar mai avea rostul. Un lucru e de mentionat: m-am nascut la finele secolului nouasprezece. Totul pare a fi o poveste deliranta pentru unii, pentru altii doar monotona si fara rost. Cand urc in amintire, mi se pare o incursiune anacronica, un fapt aproape sordid, de un masochism rasuflat. Dar nu asta urmaresc. De cand ma stiu, m-am nascut paznic, din parinti... Dar, nu mai conteaza. Mama a fost dactilografa. Aparusera masinile de scris, nu mai erau la moda maestrii caligrafi. Se pare ca mama era destul de priceputa, dar acest fenomen, pe atunci, nu a impiedicat-o sa moara, de tuberculoza, batand la masina de scris.
Cărți,multe cărți.
