Buna si reaua-credinta in negocierea si executarea contractelor de drept comun- Marius Floare, Marian Nicolae

Popularitatea si expresivitatea conceptelor de buna-credinta si de rea-credinta se datoreaza faptului ca acestea au semnificatii proprii si in vorbirea comuna, diferite de multe ori de semnificatia lor juridica mai precisa, tragandu-si seva din notiuni religioase si morale, ale caror origini se pierd in negura istoriei. Orice persoana fara studii juridice careia i se prezinta aceste concepte va avea propria intelegere asupra lor, de multe ori vazandu-le interdependente, dar cu o coloratura subiectiva puternica, tenta care, in intelesul juridic, s-a estompat de-a lungul timpului. Cand cineva vorbeste de buna-credinta in contracte, inevitabil va ajunge sa se aplece asupra manifestarilor relei-credinte, intrucat raporturile juridice cu final fericit nu fac istorie, doar in situatiile in care exista divergente fiind chemat dreptul sa intervina. Buna-credinta a fost apreciata fie ca un concept multiform, putandu-se manifesta in toate domeniile dreptului si in toate fazele contractului (