Azaplar

?Viata unui scriitor seamana cu caile unui labirint. Fiecare cale intortocheata din acel labirint ascunde o poveste. In memoria-labirint a unui scriitor se ascund multe povesti. Ici-colo mai dai de cate o usa, dinaintea careia scriitorul isi vara mai intai personajele, asteptandu-le afara, sa le asculte mai apoi povestea. Multe nu se mai intorc. Se ratacesc pe acolo si nu mai stiu sa iasa. Atunci ma imaginez in satul meu dobrogean, Azaplar (cunoscut ca satul chinuitilor), ca pe vremea copilariei, in cimitirul turcesc, cand cutreieram cu sfiala printre crucile din piatra, ce aveau cioplite deasupra un cap acoperit cu un fel de turban. Nu toate crucile erau asa. Pe cele cu turban le bateam cu palma peste crestet, strigand la ele: «Ma! Iesi afara si spune-ne cine esti, si care e povestea ta!» Nimeni nu iesea din morminte, si nu-mi ramanea decat sa le imaginez povestile, caci ? nu ma indoiam la vremea aceea ? fiecare isi avea povestea lui. Asa cum avea povestea sa, Negip Hagi Fazal, poetul tatar ingropat aici. Retras in coltul de langa soba, fie iarna sau primavara, o tot iscodeam pe mama (avea locul ei acolo, cand torcea lana la fus, cu furca-n brau), iar de nu aflam mai multe, cautam in lectura cartilor, sa aflu o poveste care sa o inlocuiasca pe cea a tacutelor turbane din cimitir. Nu-mi imaginez pe cineva care sa se poata lipsi, la varsta copilariei, de lectura basmelor sau a povestilor. Eu am inteles ca nu poti fi copil cu adevarat decat in casuta in care te-ai nascut, in mijlocul alor tai. «A fi sau a nu fi!», aceasta-i intrebarea. Intrebarea decisiva a lui Shakespeare. Ce fiori sa-ti dea cutremuratoarea fraza, atunci cand luciul sabiei nu-ti da de inteles si in care sange se va oglindi? [...] Homer nu cutezase a pune aripi oamenilor, precum zburau zeii, de pe pamant, inapoi in Olimp. Kafka, asijderea. In schimb, inventase usa interzisa. Adusese o cantare omului, asa cum nu cunoscuse nici Iason cand adusese din zari lana de aur. «Numai cantarile sunt nepieritoare in veac» ? scria Ovidiu, in «Dragostea Corinei». In «Caietul de vise» (cap. 17, din «Un om norocos» a lui Octavian Paler), autorul se pomeneste ca, povestind viata sa unui necunoscut, acesta ii spune la un moment de tacere: «Povesteste mai departe? altfel vei muri». Sa se fi gandit la Seherezada? Dincolo de usa interzisa, auzim povestea celui fara niciun drum de intoarcere, poveste pe care eu n-am mai apucat-o (ca traitor al satului meu) pana la capat?, caci soarta mi-a harazit alte cai pe care sa ma pierd in lumea larga. Intoarcerea mea in satul copilariei e tocmai calea pe care va trebui sa o strabat prin acest labirint, pentru a ma infatisa cititorilor cu povestea scrisa.? - Tudor Cicu