Cu prilejul apariţiei impunătoarei şi impresionantei trilogii Democraţia. O religie a Marii Mame, […] am spus despre autor, Coriolan Babeţi, că este una dintre personalităţile care au făcut posibil ca, în sfârşit, cultura scrisă a Banatului să intre în rândul lumii, adică să ajungă la nivelul provinciilor cu veche tradiţie în domeniu. M-am referit atunci la contribuţia lui datorată gustului pentru erudiţie, o erudiţie nu imediat utilă, ci una care să fundamenteze construcţia de idei. Construcţie pe care cartea, atunci lansată, o reprezenta cu strălucire. Acum, cu această nouă carte în mână, suntem în măsură să apreciem şi rolul lui Coriolan Babeţi de mare animator al artelor. […] L-a ajutat, într-asta, concepţia lui despre critică, în care nu vede o instanţă de judecată, ci o însoţitoare devotată, entuziastă, generoasă şi, nu în ultimul rând, competentă a muncii artiştilor, un efort susţinut de scoatere a acestora din ateliere şi de aducere a lor sub luminile rampei. A fost nevoie, desigur, ca aceşti artişti să existe şi să fie, la rândul lor, de nivel naţional, iar ei, din fericire, au fost destul de numeroşi, dar prezenţa lui Coriolan Babeţi nu numai că i-a ajutat să se impună, i-a şi stimulat. A mai fost nevoie şi de o – pasageră – perioadă de relaxare în exerciţiul de cenzori ai culturnicilor, dar cel care i-a învăţat pe aceştia, cu tact, cu putere de convingere, să facă ce puteau ei mai bun, adică să închidă ochii, s-a numit tot Coriolan Babeţi. Şi a mai fost nevoie de prestigiul lui personal în lumea criticilor şi a oamenilor de cultură din capitală, pe care a ştiut să şi-i câştige în aşa măsură, încât ei au venit în număr mare – de pildă, cu ocazia excepţionalelor manifestări intitulate Studiu –, au aflat ce se întâmpla în mişcarea artistică timişoreană şi au dus vestea. […] Nu este nicidecum un monument pe care autorul şi l-ar fi ridicat lui însuşi, ci, între altele, o cronică a mişcării artistice timişorene de după 1960 […] Strânse în mănunchi, cronicile dedicate celor mai importanţi artişti ai zonei alcătuiesc adevărate eseuri critice care ar putea însoţi, fiecare, câte un album. Se bucură de acest tratament Julius Podlipny, Ştefan Bertalan, Roman Cotoşman, Constantin Flondor, Petru Jecza, Diodor Dure. […] Materia acestor eseuri e oferită, în măsură egală, de operă şi de artist. Ca să iau numai un exemplu, portretul în mişcare al lui Bertalan e zguduitor. Este, aş spune, un ecorşeu blând. Cu înzestrare de scriitor autentic şi cu sensibilitatea unui om de inimă, Coriolan Babeţi a ştiut să pună în pagină, fără indiscreţie, făptura torturată a unui artist care, prin suferinţa lui de fiecare clipă, a developat, parcă, esenţa unei lumi, la oroarea căreia noi, majoritatea, am fost destul de mediocri ca să ştim să ne adaptăm. […] Cartea mai este şi o continuă meditaţie, atât prin ţinuta interpretărilor, cât şi prin desele, mereu seducătoare, digresiuni. La tot pasul, Coriolan Babeţi găseşte ocazia să dezvolte idei. Despre condiţia criticii de artă, despre ideea de grup, mai ştiu eu despre ce. Mereu susţinute de pomenita erudiţie, ideile ţâşnesc din el; te captivează cu ele. Este un eseist înnăscut. Mai presus de toate, ce a scris Coriolan Babeţi alcătuieşte, cum am şi anunţat în titlul acestui cuvânt introductiv, un discurs îndrăgostit. Un poem de iubire, închinat Timişoarei şi oamenilor ei. Eseistul se întoarce spre vremuri străvechi, le revizitează cu voluptate, parcurge întregul traseu istoric pentru a dovedi că, pe lângă cunoscuta vocaţie a convieţuirii etniilor, acest loc e luminat de nevoia oamenilor de a fi liberi. Fragmentariu din prefaţa la volumul I Atelierul de Arte Timişoara: un discurs îndrăgostit, semnată de criticul literar Livius Ciocârlie.
Cărți,multe cărți.
