Se stie ca Pavel Susara nu e in primul rind scriitor de literatura, ca ocupatia lui de baza e oarecum alta si anume aceea de critic de arta. S-a vorbit despre asta in recenziile care i-au fost dedicate, insistindu-se pe rolul secundar pe care l-ar juca literatura unui astfel de autor "impur". Nu stiu cit e de important faptul si, oricum, e suficient sa ne gindim la poetii avangardisti intotdeauna indecisi in a alege o singura cale de manifestare creativa, poetii avangardisti cu care Pavel Susara are multe in comun de altfel. Si daca ar fi totusi sa ne oprim un pic asupra "impuritatii" de statut creator al lui Pavel Susara, cred ca mai degraba constatarile ar fi pozitive. Toata aceasta contaminare cu artele vizuale de care sint pline cele patru volume ale sale ofera in fond mai mult decit literatura , "2 in 1" dupa principiul cosmeticelor la moda, ceea ce nu e tocmai rau. Mai mult decit atit, poezia pe care aceste volume o contin nu e nici pe departe tributara esteticii artei pentru arta, desi e o poezie creata poate cu un surplus de arta, dupa cum se va vedea. "Impuritatea" autorului duce la o impuritate a poeziei care o face comestibila si chiar gustoasa pentru cititorul de azi, cititor ale carui papile poetice se stie ca s-au cam tocit de cind cu dieteticul regim al versificatorilor metafizicieni. Toate cele patru volume despre care va fi vorba in continuare au un dichis, un fel de joc de la care pornesc si pe care nu-l abandoneaza pe tot parcursul. Jocurile sint insa diferite intre ele si se joaca, vorba lui Arghezi, in doi, in trei, in citi vrei.
Cărți,multe cărți.
