Amintiri politice Volumul 3: A murit Bratianu otravit de rusi? - Deznodamantul Ion G. Duca s-a nascut la Bucuresti in anul 1879, fiul lui Gheorghe I. Duca si al Lucici Ghika, tatal sau fiind ctitorul Scoalei de Poduri si Sosele, precum si director general al Cailor Ferate Romane, iar bunicul sau a fost ministru de Razboi in anii 1868-1869, adica la inceputul domniei Principelui Carol. A urmat cursurile Liceului Sfantul Sava, si mai apoi si-a dat doctoratul in Drept si Stiinte Politice la Sorbona, sustinandu-si in 1902 teza cu titlul "Societatile Cooperative in Romania". Reintors in tara, lon Duca a intrat in Magistratura, fiind curand repartizat judecator la Horez, data la care a inceput legatura lui de-o viata cu Judetul Valcea. In paralel si-a inceput si activitatea politica in partidul liberal, sub obladuirea lui Ion I.C. Bratianu, vechi prieten al tatalui sau, iar in 1907, ca deputat de Valcea in Parlament, si-a tinut primul discurs cu prilejul dezbaterilor privitoare la problema tocmelilor agricole, Take Ionescu si cu Petre Carp fiind printre politicienii zilei care l-au incurajat cel mai mult cu acest prilej. In acelasi timp, Ion Duca a fost numit director al Bancilor Populare, cand a dovedit o data mai mult ca atat dezvoltarea sociala, cat si cea economica a tarii nu putea fi asezata pe o baza trainica decat prin organizarea temeinica a taranimii. In 1914 a intrat ca ministru al Educatiei si Cultelor in guvernul liberal, prezidat de Ion Bratianu, unde a fost printre membrii cei mai activi ai cabinetului in lupta pentru intrarea Romaniei in razboi alaturi de Aliati. La sfarsitul razboiului a fost insarcinat cu expunerea de motive a decretelor-legi ce trebuiau sa oranduiasca raporturile intre Ardeal si Vechiul Regat pana la alegerile pentru constituanta; apoi, ministru de Domenii fiind, a avut sarcina sa execute reforma agrara, punandu-si astfel iscalitura pe cele trei decrete din Vechiul Regat, precum si pe acelea ale reformelor din Transilvania si Bucovina. Din 1922 pana in 1926 a fost ministru de Externe, principalele sale activitati fiind in cadrul Ligii Natiunilor, cat si la variatele intruniri ale Micii Intelegeri, cu care prilej a fost unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai principiilor democratice in viata internationala, cat si al integritatii tratatelor de pace. Ministru de Interne in ultimul guvern al Regelui Ferdinand din 1927 pana in 1928, a ramas in opozitie la inapoierea lui Carol II, pana cand noul Suveran a adus la putere partidul liberal, al carui sef Ion Duca devenise in 1930, la moartea lui Vintila Bratianu. In noiembrie 1933, Ion G. Duca a devenit prim-ministru al Tarii Romanesti, pana la uciderea lui in Gara Sinaia cateva saptamani mai tarziu, pentru ca incercase in zadar sa apere si sa lupte pentru principiile democratice pe care le urmarise cu atata indaratnicie din tinerete.
Cărți,multe cărți.
