"- As dori sa-l vad pe domnul ambasador! Sa-i spun "La multi ani"! Intunericul se lasa usor peste orasul invaluit de pacla unei ploi marunte, care diminua si mai mult vizibilitatea. Era intr-o seara, la Hanoi, inaintea Anului Nou. Persoana care sunase la poarta Ambasadei Romaniei era un batranel imbracat modest, cu o figura obosita, dar luminoasa. Avea o barba lunga si subtire si ochi calmi, zambitori. Portarul se uita curios la el si isi infrana prima reactie: - Am sa vad daca mai este la ora asta si daca va poate primi. Cand seful misiunii intra in sala de protocol si oaspetele se intoarse cu fata, ramase impietrit. Sau inlemnit. Depinde de "materia prima" la dis- pozitie. In fata ambasadorului, fara garzi, fara insotitori, se afla insusi Ho Chi Minh, Fidel Castro al Vietnamului, parintele Vietnamului, cel care i-a redat independenta si care va beneficia, mai tarziu, de un mausoleu in plin centrul Hanoiului, iar Saigonul va primi numele sau. - L-ai vazut pe Ho Chi Minh? - Da, dar trebuie sa stai la coada. Aici se organizeaza peregrinari zilnice de mii de persoane, la 11:00 se inchide vizionarea, trebuie sa ai o tinuta corespunzatoare etc. - L-ai vazut? Cum e? - L-am vazut si nu prea. Te uiti de sus in jos si ii vezi bine doar mainile. Ca pe Hugo Chavez. Stateam la coada, la Academia Militara din For Tiuna, Paseo de los Proceres, sa ne luam adio de la marele ideolog al socia- lismului secolului al XXI-lea. Murise oficial pe 5 martie 2013, in Spitalul Militar din Caracas, iar neoficial, pe 30 decembrie 2012 la Havana. Inaintea mea erau Mahmoud Ahmadinejad, presedintele- "speranta" al Iranului, Dilma Rousseff a Braziliei, care sarutase mana Gabrielei Chavez, una din- tre fetele lui Hugo, in semn de mare compasiune, si Cristina Fernandez de Kirchner, presedinta Argentinei, cu fata in lacrimi, in amintirea milioanelor de dolari ajunse la Buenos Aires in avioane speciale, pentru a-si plati datoria externa a tarii sale."
Cărți,multe cărți.
