Azi scriu acest vis frumos, din lumea de poveste a copilariei, vis pe care il asez in mainile tale, cu recunostinta.
Traiesc in mijlocul lor, al copiilor de cand ma stiu si simt ca a venit vremea sa impartasim, cum facem noi lectia iubirii in scoala.
E o carte scrisa in limba copilariei, dedicata tie, de orice varsta ai fi.
Copilaria traieste clipa prezenta.
Gandul acesta a cerut sa intalneasca sufletul tau.
Acesta-i motivul pentru care scriu eu.
(Autoarea)
Fragment din volum: ?Oul de ciocolata Cand lucrezi intr-o mare de energii, printre minuni de copii inveti multe despre tine si despre iubire. Mai ales despre tine, despre oameni si despre sensuri ale cuvantului "acceptare". Iubirea neconditionata se asezoneaza cu acceptarea fiecarui Dumnezeu din fiecare copil. Afli cand esti atent/a ca minunile care se cheama in prezent copii adeseori cand vine vorba sa ii intrebi cu cine vor sa semene asa spun direct: "eu cu Dumnezeu." Mai adaugi asa.... si oare Dumnezeu iubea sa se joace? (Raspund si eu in gand-"cred ca da. S-a jucat si de-a noi"...) Vorbind despre oul de ciocolata... Cum s-a intamplat, etapizat? Cu vreo 2 saptamani inainte, invatatoarea ii consulta pe partenerii-copii daca vor sa joace un joc cu oua de ciocolata. Sunt de acord pe loc, fireste. Mai ramane sa aduca fiecare oul cu care sa participe la provocare. Asa e intelegerea. Obiectivul: jocul de-a textele, de-a intrebarile serioase (ca tot invatam sa scriem propozitii cu inteles.) Trece o saptamana. Se aduna 12 oua. Rabdatori, copiii intreaba punctand timpul: "Cand ne jucam jocul acela?" Se cere ingaduinta. Doamna propune sa ii astepte si pe ceilalti participanti. Fiind o activitate comuna e de gandit sa participe toti copiii. Timpul a mai trecut, bucuriile de ciocolata s-au mai adunat. Vine sorocul. Azi e jocul! Freamat de bucurie e printre copii. S-a auzit la un moment dat un glas.. cum ca ambalajul unuia dintre ouale aduse e diferit de celelalte. Asa-i, provocare...?
Cărți,multe cărți.
