Scriu cu tot sufletul Cuvantul inainte la cel de-al doilea volum de versuri al poetei Ana-Maria Paunescu, pus emblematic sub acest motto: "Ma rog pentru un ultim, las, botez: Ajuta-ma sa nu te mai visez!" Versurile antologate - o spun din prima clipa - egaleaza spiritul social si moral intemeiat pe o mare iubire al marelui Adrian Paunescu, pe care poeta il slujeste cu o surprinzatoare maturitate. lata unul dintre poemele cutremuratoare si cuceritoare, prin vocatia unei lirici moderne si actuale in cel mai inalt grad. Obloane trase O tara cu ferestre inchise, o tara cu negustorii inchisi in propriile culturi, o tara cu obloanele trase. Miros de lumina care trece prin gaura cheii, asteptandu-si intunericul, ca pe singura salvare. Pe-aici prin orasul cu nume consonantic, nimic nu mai pare sigur. Mijlocul verii, canicular de altfel, anunta o toamna cu jocuri politice si epidemiologice. Copiii nu pot fi sigur de nimic, nici macar de vechea si obositoarea indatorire de a merge la scoala, nimic nu mai seamana cu nimic si toate seamana cu toate in fata ochilor neputinciosi se deruleaza, obsesiv, acelasi film. Dar noi n-am platit bilet, n-am mai platit un bilet, vrem sa iesim din cinematograf, vrem aer, vrem ziua, nu mai aduceti oameni in sala, limita a fost depasita, nu era vorba ca ne distantam fizic? De ce ne inghesuiti? De ce porniti filmul mereu din acelasi punct Nici macar genericul nu ne lasati vedem! Cine a regizat asta?" Universul acestor versuri ilustreaza fericit motto-ul cu care si inchei cuvantul meu inainte: "Ma rog pentru un ultim, las, botez: Ajuta-ma sa nu te mai visez!" - Dinu Sararu [din Cuvant inainte]
Cărți,multe cărți.
