Adaptarea contractului în dreptul românesc și în dreptul comparat

Lucrarea de față este structurată în cinci capitole și se concentrează în jurul identificării condițiilor juridice care privesc noțiunea de adaptare contractuală, analizată prin prisma complexității sistemelor de drept internațional și european al contractelor, mai precis: sistemul german, francez, de common law și românesc.   Dorința noastră a fost a ne axa pe noțiunile de reconfigurare și reinițializare a manifestării de voință a părților. Ne propunem ca, prin prezentarea comparativă a diverselor tehnici reglementate în sistemele de drept european și internațional al contractelor, să identificăm soluții concrete în a completa deficitul procedural existent în dreptul românesc care vizează dreptul civil, mai ales în ceea ce privește limitarea impusă părților de a alege doar anumite remedii contractuale într-un cadru, de cele mai multe ori, ultrainstituționalizat.   Soluțiile de noutate propuse sunt acelea care fac referire la soluționarea raportului conflictual între dreptul de dispoziție al părților în ceea ce privește adaptarea contractului ca urmare a intervenției unor situații extranee controlului lor care dezechilibrează raportul contractual inițial. În general, procedurile contractuale referitoare la impreviziune sunt tratate într-o viziune internă de factură non-organicistă, sentimentul refractar al pătrunderii „în exterior” fiind încă resimțit pe plan național. De aceea, suntem partizanii unei sondări meticuloase a diverselor metode și tehnici comparatiste ale dreptului german și francez care ar urma să „completeze” golurile existente în legislația românească privitoare la procedurile adaptării contractului. Concret, dorim o analiză comparatistă a acestor proceduri; în mod natural, soluțiile propuse vor fi în deplină concordanță cu directivele europene și jurisprudența C.E.D.O., dar și cu diverse decizii pe plan internațional.   Procedura adaptării contractului sau revizuirea sa și readucerea la condițiile inițiale sunt impuse pentru a-i conserva utilitatea, respectiv eficiența. Atât revizuirea, cât și încetarea contractului se pun în practică fie prin acordul părților, fie printr-o decizie judiciară. Voințele părților fiind reunite, principiul echilibrului contractual cât și al adaptării sale pot păstra calitatea, libertatea de care se folosește profesionistul în elaborarea muncii sale.