Poezia lui Andrei Gazsi e scrisa pe limba vietii, cu tot tragismul de care o viata pusa la incercare in fel si chip e in stare. Acordeonul lui de nisip, care, de nisip fiind, ramane totusi acordeon, scoate sunete de un patos al deznadejdii rar intalnit, dar si, uneori, de o delicatete uimitoare. Sunt sunete ce se aduna in acorduri noi, inca si mai puternice, inca si mai urgente decat cele cunoscute deja din celelalte carti ale sale. Sa le ascultam, asadar, sa ne minunam si sa vibram. (IOAN MILEA) Poezia se releva atunci cand, in cadere, intinzi mana dupa un sprijin si, negasind de ce sa te agati, Dumnezeu ? cine altul? ? te ingaduie o vreme in taina cuvantului Lui, asta i-am spus neveste-mi din pragul diminetii si mi-a trantit usa in nas. Cand m-am nascut, am plans. Tata se veselea cu lumea. Ochii mamei ardeau. Ce stia ea oare si nu mi-a spus nicicand? Abandonat in tinda oceanului, nu eram ceea ce nu puteam fi. Uneori imbracam fantoma din paltonul meu negru si tot nu eram ceea ce n
Cărți,multe cărți.
