Rămînem în 1Q84 sau există totuşi o portiţă înapoi spre 1984? Menit să ofere un final poveştii lui Tengo şi a lui Aomame, ultimul volum aduce o serie de complicaţii narative. Deşi continuă cu acelaşi suspans nebun din primele două volume, povestea trece acum într-un registru mai cald, mai protector. Optica se schimbă, miza se schimbă. Structura cărţii urmează acum nu două, ci trei fire narative, care tind tot mai mult să se inter-secteze. Se creează punţi, se oferă răspunsuri, dar sînt răspunsuri care doar deschid calea spre noi întrebări. Cine e încasatorul care nu sună niciodată la sonerie, ci bate insistent în uşă, cerînd să i se plătească taxa cuvenită? Cine se ascunde în noua crisalidă de aer? Se mai poate pleca din oraşul pisicilor? „Te-ai aştepta ca, odată cu ultima pagină, o carte atît de mare să-şi încheie socotelile cu publicul său, să rezolve orice urmă de mister. Haruki Murakami respinge astfel de «mărunte» obligaţii şi lasă cîteva dintre răspunsurile la întrebări în seama imaginaţiei cititorului.” (The New York Times)
Cărți,multe cărți.
