Vineri la Ierusalim si alte poeme

Inteligenta nativa si acel instinct estetic pe care il dobandim numai prin lectura asidua, la varsta cand oasele noastre inca sunt in formare, il vor fi orientat inca de timpuriu pe Marco Antonio Campos spre o individualizare decisiva a personalitatii sale. Intr-o tara cu fastuoase traditii baroce cum e Mexicul, unde si culturile precolumbiene au lasat bogatia unui "baroc" sui-generis, de o incredibila diversitate, iar marturiile atator epoci se suprapun deconcertant, el va fi inteles de la bun inceput ca trebuia sa fie altcumva dar nu baroc, in cazul in care urma sa-si incerce norocul in poezie. Si va fi inteles, de asemenea, sa asculte cu multa prudenta cantecele de sirena pe care i le intonau curentele de gandire fabricate fie de ideologiile dominante, fie de multiseculara institutie bisericeasca. Intr-un cuvant, ca sa incepi sa te definesti trebuia, si pe atunci, sa te diferentiezi, sa te desparti, sa te opui si in general sa nu fii de acord cu multe lucruri deja existente, chiar daca inca nu stiai ce vei pune in locul lor. Privesc cu stupoare admirativa poemul ce deschide aceasta antologie, scris in 1972 de un tanar debutant, dar avand deja anvergura unei arte poetice, si morale, de creator cu lunga experienta. Vine pe linia abrupta de la Fernando Pessoa la Mario Luzi, cu un lung popas prin T.S. Eliot, si batjocoreste dezinvolt paralizanta intrebare despre "utilitatea" poeziei. Seamana cu stupefiantul poem al lui Drummond de Andrade, despre piatra care aparea in mijlocul drumului numai ca sa justifice existentul. Nu incercati sa instrumentati poezia, pagina de poem "nu serveste la nimic", fiindca "poezia nu face nimic". Adica ea pare si chiar este "inutila" in viata practica, intrucat isi proiecteaza existenta in universul ontic si totdeauna in numele unei creativitati pe care singura si-o defineste. Iar astfel exista. (Dinu Flamand)Mortii din WahringerstrasseMortii se plimba prin fata bisericii.Prin zapada, cu nesfarsite regrete de ura,ei asculta extraordinarele secolede pe vremea cand furiosul vultur cu doua capeteparticipa la cerul heraldic al Europei."Din tara mortilor nu este intoarcere",le spun eu, dar ei nu auddecat vocile urii, pentru mine insuportabile.Iar zapada cade pe Wahringerstrasse.