Imaginaţi-vă asta: sunteţi într-un local dintr-o gară şi un bărbat vine la masa voastră. Îşi trage un scaun şi, dându-şi gluga unui hanorac de pe cap, se prezintă, bâţâind din picior: „Bună seara, sunt Rareş Fogaş, m-am născut în Rep. Ploieşti şi acesta este creierul meu". Foşnet de sacoşă, pe masă apare un creier hidraulic prevăzut cu o pâlnie aurie de gramofon. Un buton este apăsat, iar prin pâlnie încep să se audă şoapte, pe ffwd. Urmează implozia romanescă a cărţii. Iată viaţa şi opiniile unui narator post-grunge. Iată gândurile, spaimele, amintirile, reveriile, infuzia de lehamite halucinogenă, cinismul de cinci stele, umorul nebun, soap opera antimetafizică a „devenirii scriitoriceşti”. Pe scurt, meciul serii: Rareş Fogaş vs. „Mătuşa Julia şi condeierul”. Avem un taifun diaristic care amestecă, textual, fraze-fluviu degenerate sintactic, circuite morfologice rupte, biografism histrionico-depresiv cu scandări britanice de tramă, inserţii caligrafice cinematometrice – toate puse, cu glitch-uri, zgomot alb, distorsiuni de semnal, într-un mobil naratologic de virus digital (aici apare o miză „sălbatică” foarte interesantă a scriiturii). Un debut cu totul remarcabil! – Liviu G. Stan
Cărți,multe cărți.
