N-am aspirat niciodata sa devin un scriitor in sensul obisnuit al cuvantului. Dar marturisesc ca, in anii grei din temnita, m-am gandit adesea si eu, ca atatia altii, sa astern pe hartie toate intamplarile petrecute in cei 17 ani de detentie, fie ca am fost partas direct la ele, fie ca numai am luat cunostinta despre acestea.
Consideram acest lucru ca o datorie sfanta fata de jertfa zecilor de mii de fii ai acestui neam care si-au dat viata in inchisorile comuniste si fata de chinurile celor care au supravietuit acestei tragedii.
In ultima analiza, hotararea de a consemna aceste amintiri provenea si dintr-o nevoie sufleteasca personala, ele fiind un fel de spovedanie a mea fata de mine insumi.
Cărți,multe cărți.
