Am inceput sa scriu aceasta carte, in august 2008, in timpul crizei gruzine. In prima decada a lui august, trupele ruse au atacat Gruzia, relatiile internationale s-au incordat brusc, razboiul rece parea sa reinvie, iar intalnirea din Malta, dintre George Bush si Mihail Gorbaciov, parea o amintire din alt secol. Istoria, temporar zagazuita dupa 1989, navalea din nou in viata noastra si punea in lumina zonele vulnerabile ale Europei. Regiunea Caucazului era o astfel de zona, unde tensiunea mocnea inca dinainte de 1989, in urma conflictului interetnic din Nagorno-Karabah. Ulterior s-a adaugat acestuia conflictul din interiorul Gruziei, datorita tendintelor separatiste din Abhazia si Osetia. Dupa declansarea evenimentelor din Caucaz, atentia noastra s-a indreptat spre o alta zona vulnerabila, aflata la periferia Europei, regiunea balcanica. Nu intamplator, deoarece, cu doar cateva luni inainte, avusese loc in Balcani ultimul eveniment notabil din aceasta parte a lumii, secesiunea Kosovo, in februarie 2008. Considerata inca de la inceputul secolului al XX-lea, in urma evenimentelor istorice din Balcani (revolta din Macedonia din 1903, razboaiele balcanice din 1912-1913, atentatul de la Sarajevo din 1914), drept ?butoiul cu pulbere al Europei?, aceasta zona tensionata cunoscuse, intre 1991- 1999, razboaie sangeroase, conflicte si masacre, pe care istoria nu le mai considera posibile. Interesul nostru pentru istoria sud-estului Europei este, totusi, mai vechi, inca de pe vremea studentiei, la Iasi, cand ne-am fixat drept obiectiv statele balcanice la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, in speta razboaiele balcanice (1912- 1913). Acest eveniment, care a precedat marele razboi european (1914-1918), constituie nucleul volumului de fata. Dupa aprofundarea acestui conflict, ne-a interesat istoria care l-a precedat, aceea scursa intre 1804, revolta lui Karagheorghe din Serbia, si 1912, apoi evolutia sud-estului european pana in 1999, anul razboiului dintre Iugoslavia si NATO. Acesta este continutul cartii noastre, pe care cititorul il va aprecia conform exigentelor sale. Este o istorie eminamente politica a sud-estului Europei, intrucat nu ne-a interesat o abordare economica, sociala sau culturala. Am urmarit sa subliniez primatul politicului in derularea evenimentelor. In primele pagini ale Istoriei Imperiului Otoman, cercetatorul Aurel Decei afirma ca ?un stat se infatiseaza ca un organism viu, creat de oameni, fiind prin urmare supus legilor vietii umane si sociale?, care constituie substanta si conditia istoriei, si adauga: «Istoria este memoria oamenilor, ea pastreaza si reproduce tot ceea ce-i este scump, precum si ceea ce detesta.»? Am fost calauziti, in paginile care urmeaza, de acest inteles al istoriei.
Cărți,multe cărți.
