Stabilitatea financiara si strategii financiare

Avand in vedere transformarile pe care le-au suferit sistemele (sau/si retelele!) financiare sub actiunea progresului tehnic, liberalizare si globalizare care a avut loc in ultimele decenii, realizarea stabilitatii financiare constituie una din noile provocari carora trebuie sa le faca fata economiile contemporane. Intr-adevar, la acest inceput de mileniu III, capitalurile circula cvasi instantaneu si in forme tot mai sofisticate pe piete din ce in ce mai integrate la nivel mondial. Pe termen lung, aceasta evolutie favorizeaza alocarea cu eficienta sporita a resurselor de capital, permitand adaptarea rapida a formelor de finantare la nevoile economiei reale. Sfera financiara nu este scutita de tensiuni si miscari destabilizatoare, generatoare de riscuri atat pentru actorii propriu-zisi ai sistemului financiar, cat si pentru economie in ansamblul sau. Apare astfel ca o nevoie “instinctiva” o anumita stabilitate, care in domeniul finantelor se refera la „stabilitatea financiara”, concept care este unul complex si destul de greu de definit. O definitie posibila ar fi situatia in care diversele componente ale sistemului financiar - pietele de capitaluri, infrastructurile de plati, de decontare a tranzactiilor cu titluri, de compensare, institutiile financiare etc. - functioneaza fara socuri si blocaje, manifestand fiecare rezistenta la diverse pericole potentiale. Insa, este mai util si, poate, mai firesc, ca notiunea de „stabilitatea financiara” sa se defineasca „a contrario”, ca stare a sistemului financiar in care nu apar perturbatii sistemice: formarea unor bule financiare sau explozia unor asemenea bule, volatilitatea excesiva a preturilor titlurilor, reducerea anormala a lichiditatii pe anumite segmente de piata, intreruperi in functionarea sistemelor de plati, cresterea sau limitarea excesiva a creditului, falimente ale institutiilor financiare etc. Toate aceste fenomene pot provoca perturbatii grave in fluxurile de alocare a acestei resurse rare care este capitalul, perturband multimea de semnale pe care agentii economici isi bazeaza deciziile: preturi artificiale, evaluari eronate ale profitabilitatii, divizari deformate de riscuri, prime de risc insuficiente sau excesive etc. Avand in vedere fenomenele financiare care se manifesta in economia mondiala in ultimele decenii, unii autori considera ca un risc de instabilitate financiara sporit este pretul ce trebuie platit pentru a beneficia de efectele ale modernizarii tehnologice, liberalizarii si interconectarii pietelor financiare internationale. Este o ipoteza care in prezent se afla in curs de verificare prin numeroase investigatii de factura empirica. Insa, indiferent de rezultatul acestor studii, este indubitabil ca o actiune metodica de prevenire a riscului de instabilitate financiara este mai necesara ca niciodata intr-o lume caracterizata printr-o interdependenta generalizata si, deci, printr-o mai mare posibilitate de contagiune si de raspandire a crizelor la nivel mondial. Aceasta necesita o analiza riguroasa a tuturor elementelor care constituie cadrul natural al sistemului financiar mondial - inovatiile financiare, principiile de functionare a pietelor, codurile de buna conduita si de buna practica, regulile prudentiale, soliditatea institutiilor etc. - prin prisma efectelor lor asupra stabilitatii financiare. Asigurarea stabilitatii financiare constituie o preocupare naturala, iar in ultimul timp una devenita prioritara, pentru bancile centrale, care se afla in fruntea sistemelor financiare nationale. Intr-adevar, avand responsabilitatea asigurarii stabilitatii preturilor, bancile centrale contribuie la stabilitatea financiara; reciproc, un mediu financiar stabil faciliteaza realizarea stabilitatii preturilor. Bancile centrale vegheaza, de asemenea, la buna functionare si la fluiditatea circuitelor de finantare si de plati, acesta fiind sensul major al sarcinii lor de supraveghere prudentiala a institutiilor de credit si de supraveghere a sistemelor de plati si decontari. Mai mult, in cazul in care este necesara contracararea consecintelor sistemice ale unui eventual blocaj pe piata interbancara sau in circuitele de plati, bancile centrale pot interveni ca creditori de ultima instanta in moneda primara. In exercitarea functiilor lor, bancile centrale participa astfel activ la conceperea si adoptarea reglementarilor si parghiilor de natura sa mentina si sa intareasca stabilitatea financiara. Ele realizeaza, de asemenea, monitorizarea atenta a evolutiilor financiare prin prisma atat conjuncturala, cat si structurala, incercand sa detecteze factorii de risc. Aceasta monitorizare permanenta urmareste indeosebi identificarea mecanismelor sa alimenteze evolutii destabilizatoare in sanul sferei financiare, precum si evaluarea rezistentei si vulnerabilitatilor diverselor sale componente. Intr-un mediu financiar din ce in ce mai complex, aprecierea si promovarea stabilitatii financiare necesita o stransa cooperare - la nivel national si international - intre diverse autoritati de supraveghere. Ele presupun, de asemenea, mentinerea unui dialog direct cu actorii comunitatii financiare. In acest scop, o serie de banci centrale, printre care si BNR, au decis sa publice periodic „Rapoarte” asupra stabilitatii financiare. Obiectivul acestei lucrari este sa prezinte si sa dezvolte problemele fundamentale ale stabilitatii financiare si strategii financiare. Conceputa sub forma unei sinteze a principalele lor cunostinte existente in literatura si a rezultatelor propriilor cercetarile autorilor, lucrarea isi propune sa ofere o baza de reflectie si de dialog cu teoreticienii, practicienii si analistii sectorului financiar.