Spovedania, proba maturitatii duhovnicesti

Dupa cum sugereaza si titlul, lucrarea are ca scop sa demonstreze cu argumente teologice, dar si de ordin psihologic, ca Spovedania nu este o simpla formalitate, un lucru imperios necesar inainte de primirea Sfintei Euharistii, ci o lucrare, un examen care deschide posibilitatea atingerii unei culmi a existentei. Curajul de care trebuie sa dea dovada fiecare om in fata scaunului de spovedanie este firul rosu al acestei lucrari. Acest curaj indeparteaza orice soi de egoism, de rautate interioara si ii determina pe toti credinciosii sa renunte la falsitatile existentei mundane, care de multe ori pateaza nu doar existenta lor, ci si pe cea a celor din jur, si sa se apropie de Adevar si de Viata. Curajul apropierii de duhovnic si schimbare a vietii sunt insotite de cunoasterea de sine, o alta conditie „sine qua non“ pentru ca un credincios sa atinga maturitatea duhovniceasca. Nu in cele din urma, rolul duhovnicului este esential in acest demers spiritual, pentru ca „una din sarcinile importante ale pastoratiei omului de azi este aceea de a iesi in intampinarea cautarii de sine a omului, de a-l incuraja in demersul sau de a se maturiza duhovniceste prin cunoasterea de sine si de a-l ajuta sa isi doreasca sa se deschida spre Dumnezeu“, dupa cum spune parintele Gafton intr-unul dintre capitolele cartii. Printre subiectele de meditatie propuse de parintele Gafton se afla: "Pastoratia, din perspectiva nevoii de indrumare duhovniceasca", "Omul, intre scandal, lucruri si credinta", "Eul liturgic, temei al reconstituirii sensului familial-eclesial al existentei umane", "Existenta umana intra si extra muros! Schita pentru o abordare psihopastorala a Parabolei fiului risipitor". Spovedania este taina Bisericii prin care se impartaseste credinciosului harul iertarii si al impacarii cu Dumnezeu, adica restabilirea noastra in har. Dar, in acelasi timp, este si o „institutie de pedagogie divina”, in cadrul careia duhovnicul, printr-o inraurire personala asupra penitentului, in lumina invataturilor Mantuitorului si prin mijloace psihologice si pedagogice, contribuie la indreptarea acestuia. In calitate de slujitor (iconom) al tainelor lui Dumnezeu, in cadrul spovedaniei, preotul mijloceste pogorarea harului iertarii pacatelor, iar ca pastor de suflete isi concentreaza toate puterile sale spre indreptarea celui cazut, oferindu-i mijloacele si caile necesare ridicarii din pacat, spre a deveni practicant al virtutilor. Rolul sau de duhovnic va fi complet, in scaunul spovedaniei, numai daca va starui, cu multa atentie si responsabilitate, sa-l determine pe cel cazut sa rupa legatura cu pacatul si sa devina un om virtuos. Asupra maturitatii duhovnicesti pe care o presupune aceasta „proba” a marturisirii pe care trebuie sa o trecem fiecare dintre noi, unii in fata scaunului de judecata, altii aflati in scaunul marturisirii, vine si ne da marturie din activitatea sa pastorala Parintele Protopop Vasile Gafton. Asa cum ne-a obisnuit insa, autorul face si incursiuni psihologice cu privire la diverse abordari ale existentei umane, dar vine si scoate in evidenta trairea autentica ce ar trebui sa ii anime pe credinciosi atunci cand se raporteaza la marile praznice ale crestinatatii, toate acestea pentru a avea o cat mai buna raportare la Taina Spovedaniei, ca taina a implinirii umanului prin revelarea sensului autentic al omenescului din om.