Ioana Cosmina Bolba e, asa cum se cuvine la început, o necunoscuta. Si vrând a se face cunoscuta ? siesi, parca, în primul rând ?, scrie un fel de jurnal intim pe care, dintr-o pornire, fireasca, ni-l împartaseste. Nu înainte însa de a-l încifra prin taieri masive de text. Astfel încât ce ajunge la noi se prezinta ca un fel de harta sentimentala pe care noi o putem citi pe cont propriu, fara a fi siguri ca ea, harta, e fidela reliefurilor sufletesti din care a survenit. De altfel, cum se stie, drumurile, caile, cararile poeziei sunt încurcate. De cine? De poezie, desigur. Prospetimi ale simturilor (?asa ma întind cu iarba/ si miros a bruma toata dimineata?), uimiri ale relatiei cu lumea si cu lucrurile ei (?toti fulgii se bat sa ajunga primii/ la parul tau?), mirari ale judecatii morale (?atâta taina Doamne/ si atâta vânt meschin ne sufla în sânge?), notari ale faptului biografic, patetice invocari ale idealitatii, reiterate confesiuni ale unei asteptari mântuitoare se amesteca în textele Ioanei Cosmina Bolba, într-o precipitare careia limbajul si expresivitatea lui nu-i fac mereu fata, dar pe care acum, la prima carte, autoarea nu le poate abandona, multumindu-se sa le înstraineze prin taceri si goluri în care cititorul poate gasi ecouri si consimtiri. Important este, zic eu, ca Ioana Cosmina e pe drumuri. Pe drumurile poeziei. Poate va ajunge la locul ei, la casa ei. Cu acest debut ne ofera un jurnal de calator poetic. Ioan Moldovan
Cărți,multe cărți.
