Prizonier in propriul corp

Guillaume de Fonclare (n. 1968) debuteaza editorial cu un tulburator eseu confesiv ? ?Dans ma peau/ Prizonier in propriul corp? (traducere in limba romana de Ana Mihailescu). distins deja cudouapremii importante:- Premiul Academiei Franceze - ?Prix Jacques de Fouchier 2010??Prix essai France Télévisions 2010? Directorul Memorialului de la Péronne, dedicat victimelor Razboiului cel Mare, este atins de cativa ani de o boala auto-imuna a carei cauza ramane necunoscuta si care adauga incertitudinii si suferintei morale pe cea fizica. Asista neputincios la degradarea lenta a propriului corp, un corp ?ca un camp de lupta strabatut dureros de transee.? Guillaume de Fonclare isi priveste boala cand cu furie, cand cu o duioasa resemnare, simtind cum suferinta il inrudeste, printr-o invizibila legatura a istoriei, cu victimele razboiului. Revelatia treptata a faptului ca singura cale de a se reconcilia cu sine este tocmai acceptarea corpului sau ii schimba complet perspectiva asupra intregii vieti. Ca o forma de rezistenta in fata bolii devastatoare, Fonclare este hotarat sa scrie pana in ultima clipa: ?Scrisul ma va sustine si ma va face sa-mi scot toate mastile, ma va face sa descopar imensitatea lumilor de nebanuit care dorm inlauntrul meu. Vreau sa fiu un pod intre doua maluri pe care le separa un secol, ceea ce nu inseamna ca voi avea suficienta sa ma consider superior celor care nu au starea de neplacere pe care mi-o provoaca suferintele si nici avantajele functiei mele. Nu incerc sa construiesc o opera si nici sa fac literatura. Incerc sa exist altfel decat asezat in spatele unui birou, vreau sa ma vad altfel decat singur, la mine acasa, plangandu-mi soarta.?