În fiece colţ al firii, există o sete de toate apele lumii, de toate posibilităţile și visele prinse-n rouă, de toate ferestrele care se pot deschide; și o foame de tot pământul, cu trupurile lui verzi, culcându-se sub talpa noastră, cu ochii întorși pe dos, de care se îndrăgostesc rădăcinile copacilor. Nu poţi mușca frumuseţea lumii, nici nu o poţi sorbi, dar, într-o oarecare zi, îţi dai seama că între tine și lume nu există nicio distanţă. Nu deţii Cuvântul, căci acesta este al tuturor. Când trece pe la tine, îl prinzi de oase, îl întemniţezi în ochi, pe buze și-n mâini. Te prefaci într-un mormânt și scrii. La începuturi, multă lume poate trece pe lângă amintirea ta, din curiozitate ori din greșeală. Ești mai frumos ca oricând. Din pieptul pământ se pot adăpa toate florile. Cerneala cu care scrii nu se duce sub nicio ploaie. Nu ţi-a rămas mai nimic. Doar scrisul. În orice punct al existenţei, tot ce poţi spune despre tine este că scrii. Chiar dacă nu te aude nimeni.
Cărți,multe cărți.
