Parintelul din Schiulesti

Am plecat sa uit. Am fugit de imaginea sufletului meu sfasiat, plin de sange, rupt in bucati si ea ma urmareste pretutindeni. Uneori, noaptea ma zvarcolesc ca un sarpe. Veninul adunat in mine imi face rau. Imi otraveste linistea si trupul in flacari imi sfaraie lipindu-se de asternuturile de omat... Nu-mi pot reveni din cosmar. Sagetile vorbelor imi vajaie pe langa urechi, ma vad in genunchi pe campul de lupta, apoi delirand... Si sufletul meu schinjuit ii e sete. La capatai mi-au ramas doi-trei prieteni adevarati si atat. Plang in nestire. Izvorul lacrimilor pare nesecat; ochii ma dor,imaginile mi se tulbura. Doar inima ma frige si-mi aminteste ca traiesc. Mi-am dorit moartea, am cerut-o staruitor in genunchi si am facut planuri cum sa scap odata de viata aceasta mizerabila. Am ingenuncheat, m-am tarat si am ridicat pumnul spre cer, dar Dumnezeu nu m-a trasnit. El iti poate dezvalui sensurile vietii tale si prin suferinta! Despre sinucidere si abandon nu am vorbit nimanui, despre suferinte, da. Port cu mine un stol de amintiri amare si ele imi vin in minte pe rand: unele pleaca departe, altele se intorc. Doar zambetul cald al Sinelui imi va starui mereu in gand.