Nici toate ale popii. Religie fara stres

„«Orice lucru e ca o oală cu două toarte: una de care poți să-l apuci, cealaltă de care, apucându-l, te arzi.» Această vorbă a lui Epictet îmi pare că rezumă cel mai bine ajutorul pe care i-l dă cititorului cartea de față. Scrise cu limpezime, paginile lui Wilhelm Tauwinkl răspund în fond la această întrebare: cum pot religia și credința să ne întunece mintea și să ne schimonosească purtarea, în loc să ne ajute și însenineze? Toată viața, în apropierea celor sfinte, am auzit expresia «e pe placul lui Dumnezeu». Sau «e voia Domnului». Dar, mă întrebam, cum pot fi aflate placul sau voia Domnului cu măsura omului? Există vreun muritor «hăruit» în asemenea măsură încât să pretindă că îi cunoaște lui Dumnezeu, în fiecare clipă și împrejurare, gândul și placul? Apoi, se măsoară iubirea de Dumnezeu neapărat prin mersul la biserică, prin rugăciunea care cere ceva pentru cel ce se roagă, prin pioșenia afișată public? Nu cumva tot ce ține de spațiul credinței se validează mai cu seamă în raport cu fapta cântărită în spațiul moralității umane? Într-o lume plină de bigotism și superstiție, de o modestă catehizare a credincioșilor și nu întotdeauna de o autentică vocație a unora dintre slujitorii credinței, cartea profesorului Wilhelm Tauwinkl, prin prospețimea ei, face mai inteligentă lumea în care trăim. Rar mi-a fost dat să citesc un text mai dezinhibat scris de un teolog în România.“ – GABRIEL LIICEANU „Dumnezeu poate fi mituit? Cu prilejul unor evenimente religioase, publicul e întrebat uneori de reporteri pentru ce se roagă, iar de obicei răspunsurile sună cam așa: «Pentru sănătate, pentru spor în casă, pentru ca băiatul nostru să-și găsească un loc de muncă mai bun…» Dar ce sens are oare rugăciunea pentru un loc de muncă mai bun? Cel care rostește o astfel de rugăciune egoistă speră că, dacă a aprins o lumânare în cinstea lui, Dumnezeu îi va oferi lui ce și-a dorit, și nu altcuiva, care poate e mai bine pregătit sau are mai mare nevoie. A face acest lucru echivalează cu încercarea de mituire a lui Dumnezeu, ca și cum El, o Ființă desăvârșită, ar putea fi manipulat sau corupt, luând partea cuiva în detrimentul altora. Atunci de ce să te mai rogi? Din punct de vedere creștin, rugăciunea e în primul rând un mod – printre altele – de a păstra o relație personală cu Dumnezeu și doar în al doilea rând un mod de a-i cere ceva lui Dumnezeu.“ – WILHELM TAUWINKL